A nins.Eram fericita, ma simteam din nou copil, am lasat fulgii sa mi se aseze pe par, pe pe pleoape, pe gene si zambeam. Multi se uitau ciudat la mine,nu-mi pasa. Eram eu si niste amintiri din copilaria peste care si-au cernit ninsorile, ploile destui ani dar nu au reusit sa le stearga, iar noroiul nu le-a atins, pentru ca sunt unele amintiri parca sfinte care-ti incalzesc zilele cele mai negre si iti dau o raza de speranta.
Si ma gandeam la bunica mea care-mi facea botosei la marginea patului, langa soba in care focul ardea vesel, si la zilele cand hraneam mieii cu biberonul si-i tineam in brate si ei ma priveau cu ochii lor negri, umezi si calzi.
M-a cuprins si melancolia si o o nuanta de tristete, pentru ca acum totul a ramas gol, bunica nu mai e, si toata magia aceea a disparut odata cu ea, insa fulgii acestia vor fi mereu calzi pentru mine pentru ca imi amintesc de vremea cand totul era joc, muzica, si speranta.
Tuesday, December 18, 2007
Monday, December 10, 2007
Somn
Azi-noapte somnul nu voia sa-mi aline nelinistile, sa-mi ofere o moarte e cateva ore.
Voiam doar sa uit de mine, si nimic altceva decat blestemata asta de odihna nocturna nu ma poate ajuta. Unii ca sa poata dormi iau un somnifer si “vise dulci” ii inconjoara. Insa daca as incepe sa iau si eu pastile aducatoare de reverie sau doar liniste as ajunge dependenta de ele.
Ma gandeam ca Dumnezeu nu ne da raspunsuri pentru ca nu stim sa punem intrebari, sau poate ca nu meritam sa ne fie elucidate unele nelamuriri ce ne tulbura existenta asta mizerabila.
IUbirea… ooof, ea din nou, mereu, o port in vene, in fiecare tesut, in fiecare picatura de sange, imi scalda zilnic fiece coltisor al meu in apele ei aprinse si amagitoare.
Mi-a fost mereu greu sa zic “te iubesc”, asta pentru ca mi-a fost frica de consecinte, sau de ceilalti. Pentru ca la varsta asta cruda de nici 20 de ani a iubi nu este ceva admirabil, sau ma rog, de apreciat decat in masura in care sentimentul asta ti-e impartasit. Altfel e ca si cu bunatatea… Esti bun , esti prost, iubesti esti fraier.
De ce pana mea, nu intelege aproape nimeni ca a iubi este una dintre putinile acte nobile de care noi oamenii ar trebui sa fim in stare? Ca nu conteaza decat sa iubesti, ca oricum tu n-ai sa ai habar nicioata daca celalalt te iubeste pe bune, si nici el n-are nici o certitudine daca tu il iubesti pe el/ea si asta pentru ca ah, suntem oameni, suntem artisti in ale disimularii, problema e ca vine o zi, un moment in care ne incurcam in hatisurile propriilor minciuni si ajungem sa ratacim ca bezmeticii intr-o ceata de n-o tai nici cu flexul, si nu mai gasim nici macar drumul catre noi insine, daramite catre ceilalti.
Si totusi ca sa poti trai cat de cat bine, ca tot ne-a mintit asa frumos Base trebuie sa ne prefacem azi, maine si-n toate zilele vietii noastre ca suntem tari, ca suntem invincibili, ca suntem niste Schwartzanegari imbatabili, sau mai bine zis niste Jackie Chan-I care tot fenteaza viata si scapa neatinsi…hahaha…
25 noiembrie 2007
Voiam doar sa uit de mine, si nimic altceva decat blestemata asta de odihna nocturna nu ma poate ajuta. Unii ca sa poata dormi iau un somnifer si “vise dulci” ii inconjoara. Insa daca as incepe sa iau si eu pastile aducatoare de reverie sau doar liniste as ajunge dependenta de ele.
Ma gandeam ca Dumnezeu nu ne da raspunsuri pentru ca nu stim sa punem intrebari, sau poate ca nu meritam sa ne fie elucidate unele nelamuriri ce ne tulbura existenta asta mizerabila.
IUbirea… ooof, ea din nou, mereu, o port in vene, in fiecare tesut, in fiecare picatura de sange, imi scalda zilnic fiece coltisor al meu in apele ei aprinse si amagitoare.
Mi-a fost mereu greu sa zic “te iubesc”, asta pentru ca mi-a fost frica de consecinte, sau de ceilalti. Pentru ca la varsta asta cruda de nici 20 de ani a iubi nu este ceva admirabil, sau ma rog, de apreciat decat in masura in care sentimentul asta ti-e impartasit. Altfel e ca si cu bunatatea… Esti bun , esti prost, iubesti esti fraier.
De ce pana mea, nu intelege aproape nimeni ca a iubi este una dintre putinile acte nobile de care noi oamenii ar trebui sa fim in stare? Ca nu conteaza decat sa iubesti, ca oricum tu n-ai sa ai habar nicioata daca celalalt te iubeste pe bune, si nici el n-are nici o certitudine daca tu il iubesti pe el/ea si asta pentru ca ah, suntem oameni, suntem artisti in ale disimularii, problema e ca vine o zi, un moment in care ne incurcam in hatisurile propriilor minciuni si ajungem sa ratacim ca bezmeticii intr-o ceata de n-o tai nici cu flexul, si nu mai gasim nici macar drumul catre noi insine, daramite catre ceilalti.
Si totusi ca sa poti trai cat de cat bine, ca tot ne-a mintit asa frumos Base trebuie sa ne prefacem azi, maine si-n toate zilele vietii noastre ca suntem tari, ca suntem invincibili, ca suntem niste Schwartzanegari imbatabili, sau mai bine zis niste Jackie Chan-I care tot fenteaza viata si scapa neatinsi…hahaha…
25 noiembrie 2007
Incroyable
Si tocmai cand ziceam ca am auzit cam tot in materie de nume caraghioase romanesti…
Azi stateam cu o colega, la o tigara. Urma o ultima ora de Civilizatie germana. Ceva mai incolo, o colega povestea ceva despre reinnoirea buletinului. Cum eu personal l-am schimbat de 3 ori pana la nici 20 de ani, din diverse motive, stiam ca se intampla tot felul de chestii hazlii, ca intalnesti tot soiul de oameni.
E greu de crezut dar la politie, langa aceasta tanara studenta era un tip care se numea «Neinceperea-urmaririi-penale». Numele are ceva vechime intrucat tatal sau a fost fericitul care a scapat de caznele judiciare. Nu stiu daca asa isi scrie individul asta numele, e posibil sa si-l scrie intr-un singur cuvant.
Pentru credibilitate 100% ar fi fost preferabil sa atasez o poza cu copia dupa buletinul acestui individ, dar n-am fost la fata locului ,`damn it!.
Azi stateam cu o colega, la o tigara. Urma o ultima ora de Civilizatie germana. Ceva mai incolo, o colega povestea ceva despre reinnoirea buletinului. Cum eu personal l-am schimbat de 3 ori pana la nici 20 de ani, din diverse motive, stiam ca se intampla tot felul de chestii hazlii, ca intalnesti tot soiul de oameni.
E greu de crezut dar la politie, langa aceasta tanara studenta era un tip care se numea «Neinceperea-urmaririi-penale». Numele are ceva vechime intrucat tatal sau a fost fericitul care a scapat de caznele judiciare. Nu stiu daca asa isi scrie individul asta numele, e posibil sa si-l scrie intr-un singur cuvant.
Pentru credibilitate 100% ar fi fost preferabil sa atasez o poza cu copia dupa buletinul acestui individ, dar n-am fost la fata locului ,`damn it!.
C`est la vie
Pe pleoape imi apasa clipele ce trec. E a nu stiu cata oara cand scriu despre depresii. De data asta nu e o depresie clasica, e una legata de sentimental trecerii iremediabile si inutile a timpului, caci intre a fi si a simti se casca o groapa abisala. Multe lucruri exista, pe unele le am, pe multe altele nu, dar asta nu doare, nu-mi provoaca nici macar frustari, tot ce mi-ar trebui ca sa sterg ca si cum nici n-ar fi existat vreodata sentimentul desartaciunii traiului pe pamant ar fi o poveste de iubire fericita, nu musai si cu happy end si inspiratie ingramadita intr-un Pall Mall sau Lucky Strike si transpusa cu litere mici de tot pe cartonul unui pachet de tigari, al carei continut a fost mistuit, de flacarile mici si timide ale unei brichete care nu-I a mea.
Cred ca si existenta noastra e luata cu imprumut de la Doamne-Doamne (nerambursabil poate, ca fondurile Phare), Dumnezeul pe care-l preaslavim in fata celorlalti, dar pe care-l uitam imediat ce ne e putin mai bine.Dumnezeu e un medicament, pe care il luam cat ne simtim rau, cat simtim ca se prabuseste tot cerul devenit dintr-o data gri si greu ca plumbul, prea greu pentru umerii nostri prea slabi, atunci ne amintim de El. Si cand intram in convalescenta deja incepem sa-L consideram nenecesar si uitam sa-L mai chemam pe langa noi. Asta nu-i un strigat catre revenirea la existenta religioasa, ci doar o constientizare a profanului in care eu, personal ma scald in mod lucid , din comoditate.
Inca un fum, pentru fericire, pentru iubire, cine mai stie? Am zis ca ma las de fumat, e a mia oara cand imi propun, dar fumatul ma predispune la visare, iar cand visez mi-e mai usor sa-mi pun mizeriile cotidiene “pe tapet”, daca n-as scrie mi-as taia probabil venele, m-as arunca de la etaj, sau m-as ineca intr-o apa adanca si involburata ca sa-mi spele pacatele, sa le transforme in spuma, iar spuma sa se ridice la cer si de acolo sa cada furios pe pamant ca ploaie. Se spune ca inecul e moartea cea mai “frumoasa”, ca subiectul incepe sa viseze frumos, vede “la vie en rose” asa cum eu am incetat de la o varsta prea frageda s-o simt.
Trecand cu pasi repezi prin ploaie vantul imi imprastie parul, ma loveste cu frigul si frunzele sale umede lui in plin, dar nu ma feresc, m-am obisnuit . Zilele trecute mi-a aninat o frunza aramie in par, pe care am scos-o si am aruncat-o-n mila vantului; pentru un moment am invidiat-o pentru libertatea ei, si apoi am constientizat ca e mai nefericita decat mine , ca e libera abia acum, cand e moarta si nu mai poate simti nimic-mi-a parut rau de nimicnicia mea.
Cred ca si existenta noastra e luata cu imprumut de la Doamne-Doamne (nerambursabil poate, ca fondurile Phare), Dumnezeul pe care-l preaslavim in fata celorlalti, dar pe care-l uitam imediat ce ne e putin mai bine.Dumnezeu e un medicament, pe care il luam cat ne simtim rau, cat simtim ca se prabuseste tot cerul devenit dintr-o data gri si greu ca plumbul, prea greu pentru umerii nostri prea slabi, atunci ne amintim de El. Si cand intram in convalescenta deja incepem sa-L consideram nenecesar si uitam sa-L mai chemam pe langa noi. Asta nu-i un strigat catre revenirea la existenta religioasa, ci doar o constientizare a profanului in care eu, personal ma scald in mod lucid , din comoditate.
Inca un fum, pentru fericire, pentru iubire, cine mai stie? Am zis ca ma las de fumat, e a mia oara cand imi propun, dar fumatul ma predispune la visare, iar cand visez mi-e mai usor sa-mi pun mizeriile cotidiene “pe tapet”, daca n-as scrie mi-as taia probabil venele, m-as arunca de la etaj, sau m-as ineca intr-o apa adanca si involburata ca sa-mi spele pacatele, sa le transforme in spuma, iar spuma sa se ridice la cer si de acolo sa cada furios pe pamant ca ploaie. Se spune ca inecul e moartea cea mai “frumoasa”, ca subiectul incepe sa viseze frumos, vede “la vie en rose” asa cum eu am incetat de la o varsta prea frageda s-o simt.
Trecand cu pasi repezi prin ploaie vantul imi imprastie parul, ma loveste cu frigul si frunzele sale umede lui in plin, dar nu ma feresc, m-am obisnuit . Zilele trecute mi-a aninat o frunza aramie in par, pe care am scos-o si am aruncat-o-n mila vantului; pentru un moment am invidiat-o pentru libertatea ei, si apoi am constientizat ca e mai nefericita decat mine , ca e libera abia acum, cand e moarta si nu mai poate simti nimic-mi-a parut rau de nimicnicia mea.
Saturday rain
M-am trezit cu ploaia batandu-mi in geam, m-am ridicat din pat si am aprins soba asa incat zgomotul focului zbatandu-se in soba sa inghita acordurile triste ale ploii care se impletesc cu « Caramel» (Suzanne Vega). Simt nevoia sa scriu, nu stiu alta metoda mai buna de a-mi linisti mintea chinuita de sute, mii de intrebari ce graviteaza in jurul lui «a fi sau a nu fi».
“Forsaken” mi-a trezit lacrimile care mi s-au strans in gat. Intotdeauna le simt stranse in piept sau in gat, prea rar se ivesc in coltul ochilor ca sa se prelinga apoi pe obraji, asta neinsemnand ca nu ma doare nimic, ca sunt imuna la tot ce se intampla in jurul meu, ca nimic nu ma atinge, ci pur si simplu ca totul ramane ghemuit in inima, ca am mii de spini infipti in mine, iar tot ce imi doresc este sa nu inceapa sa doara toti deodata, a-I face sa nu ma doara deloc ar fi doar o utopie.
“Forsaken” mi-a trezit lacrimile care mi s-au strans in gat. Intotdeauna le simt stranse in piept sau in gat, prea rar se ivesc in coltul ochilor ca sa se prelinga apoi pe obraji, asta neinsemnand ca nu ma doare nimic, ca sunt imuna la tot ce se intampla in jurul meu, ca nimic nu ma atinge, ci pur si simplu ca totul ramane ghemuit in inima, ca am mii de spini infipti in mine, iar tot ce imi doresc este sa nu inceapa sa doara toti deodata, a-I face sa nu ma doara deloc ar fi doar o utopie.
Depresie tomnateca
Depresie de toamna tarzie. Toti si toate par a trai «la vie en rose », numai eu merg, trec printre oameni, trec prin viata sau undeva pe langa ea, incerc din cand in cand sa vad si eu putin gri murdarit de o pata roz, cateodata reusesc, dar cand raman eu cu mine in somnul meu chinuit de gandul inutilitatii mele ca om pe acest pamant toate ranile adormite se trezesc si incep sa urle. Fac ce fac si vrand nevrand tot la iubire ajung, probabil ca ea e singura care le da oamenilor un sens de a trai, ii face sa se simta importanti pentru cineva.
Nici macar ceasca mea de cafea nu-mi mai surade pentru ca e singura pe masa, iar masa e alba, are culoarea vidului.Tigarile ma calmeaza pe moment, apoi desenez prada unui impuls nervos flori, fluturi si chipuri de oameni pe foile pe care-mi scriu cursurile.Nu inteleg de ce desenez doar asa ceva, poate pentru ca florile si fluturii sunt simboluri ale inocentei si chipurile oamenilor ascund drame, isterii, mai putin bucurii, mai mult rautati, mai mult sau mai putin gratuite.
Noi oameni ne nastem cu o voluptate pentru a rani, pentru a distruge, suntem mai rai ca fiarele de cele mai multe ori, pentru ca la ele nimic nu e rezultatul ratiunii totul este empiric, ele sunt de fapt mai «umane » decat noi, care ne consideram oameni eventual si «cu frica lui Dumnezeu ». Nu, nu avem nici un Dumnezeu pe care sa-l iubim, Lui ii cerem de regula ajutorul atunci cand nu mai avem de ce sa ne agatam, cand simtim ca ne fuge pamantul de sub picioare. Mi-e rusine sa ma duc sa ma marturisesc, pentru ca stiu ca voi repeta toate pacatele, ca voi mai mangaia copii cu aceleasi degete cu care tin tigara, si le voi saruta obrajii satinati cu buzele arse de ea. Stiu ca «God is good », dar mai stiu si ca eu nu mai am nici macar a mia parte din bunatatea Lui, imi simt sufletul greu de pacate, de doruri si dureri. Daca nu «ma voi intalni cu fericirea » nu e decat vina mea, pentru ca nu sunt demna de ea, caci inca ma balacesc in acelasi mal, pe care-l constientizez, dar pe care nu sunt in stare sa-l curat de pe mine.
Pasesc printre frunzele moarte si ma gandesc…«candva, nu peste mult timp voi fi la fel ca ele, moarta pe dinauntru si seaca- nu voi mai simti nimic ».Imi aprind inca o tigara, a nu stiu cata pe ziua de azi si merg mai departe, pe drumul spre casa, incercand sa-l gasesc pe cel catre mine insami, pe care intotdeauna il ratacesc, si poate si pe cel care duce la jumatatea mea, la cel cu care ma voi putea intelege doar din priviri si e greu sa cauti pe acel cineva fara sa stii unde, fara sa stii cand, fara sa stii daca mai exista…
Nici macar ceasca mea de cafea nu-mi mai surade pentru ca e singura pe masa, iar masa e alba, are culoarea vidului.Tigarile ma calmeaza pe moment, apoi desenez prada unui impuls nervos flori, fluturi si chipuri de oameni pe foile pe care-mi scriu cursurile.Nu inteleg de ce desenez doar asa ceva, poate pentru ca florile si fluturii sunt simboluri ale inocentei si chipurile oamenilor ascund drame, isterii, mai putin bucurii, mai mult rautati, mai mult sau mai putin gratuite.
Noi oameni ne nastem cu o voluptate pentru a rani, pentru a distruge, suntem mai rai ca fiarele de cele mai multe ori, pentru ca la ele nimic nu e rezultatul ratiunii totul este empiric, ele sunt de fapt mai «umane » decat noi, care ne consideram oameni eventual si «cu frica lui Dumnezeu ». Nu, nu avem nici un Dumnezeu pe care sa-l iubim, Lui ii cerem de regula ajutorul atunci cand nu mai avem de ce sa ne agatam, cand simtim ca ne fuge pamantul de sub picioare. Mi-e rusine sa ma duc sa ma marturisesc, pentru ca stiu ca voi repeta toate pacatele, ca voi mai mangaia copii cu aceleasi degete cu care tin tigara, si le voi saruta obrajii satinati cu buzele arse de ea. Stiu ca «God is good », dar mai stiu si ca eu nu mai am nici macar a mia parte din bunatatea Lui, imi simt sufletul greu de pacate, de doruri si dureri. Daca nu «ma voi intalni cu fericirea » nu e decat vina mea, pentru ca nu sunt demna de ea, caci inca ma balacesc in acelasi mal, pe care-l constientizez, dar pe care nu sunt in stare sa-l curat de pe mine.
Pasesc printre frunzele moarte si ma gandesc…«candva, nu peste mult timp voi fi la fel ca ele, moarta pe dinauntru si seaca- nu voi mai simti nimic ».Imi aprind inca o tigara, a nu stiu cata pe ziua de azi si merg mai departe, pe drumul spre casa, incercand sa-l gasesc pe cel catre mine insami, pe care intotdeauna il ratacesc, si poate si pe cel care duce la jumatatea mea, la cel cu care ma voi putea intelege doar din priviri si e greu sa cauti pe acel cineva fara sa stii unde, fara sa stii cand, fara sa stii daca mai exista…
Saturday, November 10, 2007
sadness
Mai cade o frunza, mai cade o picatura de ploaie, ma loveste, imi biciueste fata, se prelinge pe buzele arse de tigari, de vant, iar eu imi continui drumul printre oameni, printre destine aruncate in viata, unii habar nu au pentru ce s-au nascut, altii sunt sortiti durerii si disperarii, toti luptam pentru o viata mai buna...si nu prea stim cum ar arata ea.
Eu ma incapatanez sa cred ca iubirea ar putea cosmetiza viata, ca ii da sens, iar altii imi arunca in fata realitatea lor, poate si a mea, ca de fapt viata presupune lupta pentru o pozitie sociala, bani.
Ascult, tac, cateodata mi se pare ca au dreptate, dar undeva in creier imi rasuna o voce care imi spune sa nu-mi parasesc crezurile, pentru ca doar asa voi fi fericita, fie numai pentru o clipa.
Eu ma incapatanez sa cred ca iubirea ar putea cosmetiza viata, ca ii da sens, iar altii imi arunca in fata realitatea lor, poate si a mea, ca de fapt viata presupune lupta pentru o pozitie sociala, bani.
Ascult, tac, cateodata mi se pare ca au dreptate, dar undeva in creier imi rasuna o voce care imi spune sa nu-mi parasesc crezurile, pentru ca doar asa voi fi fericita, fie numai pentru o clipa.
Saturday, October 20, 2007
Beautiful world
M-am mutat. Stau intr-o camera intr-o casa in care timpul si-a lasat amprenta peste tot.
De fiecare data cand trec pragul e ca si cum as pasi in alta epoca, in alt timp, e un loc de care ma simt legata, pentru ca zidurile pastreaza glasurile catorva generatii de bunici care le spuneau povesti cu printi si zane nepotilor,pastreaza drame, suferinte si bucurii, un loc care pastreaza aroma de mosc a trecutului. Casa asta a "vazut" cele doua razboaie mondiale, sotii care si-au plans probabil sotii morti in razboaie ale tuturor si ale nimanui.
Nici macar depresia nu ma mai poate atinge, si asta se vede in muzica mea care a devenit suava si care isi picura molcom acordurile in timpanul meu. Aici e un loc de evadare din tot haosul, visele sunt la ele acasa, aici ma rup de realitatea "mondena", aici incepe basmul meu.
Cred ca daca mi s-ar oferi un loc "luxos" l-as refuza, pentru ca oricat de "modern" ar fi ar fi gol de sens, nu mi-ar spune nimic, ar avea o personalitate insipida sau mai bine zis niciuna, m-as simti stinghera, la fel ca in casa in care am stat pana sa ma mut aici.
De fiecare data cand trec pragul e ca si cum as pasi in alta epoca, in alt timp, e un loc de care ma simt legata, pentru ca zidurile pastreaza glasurile catorva generatii de bunici care le spuneau povesti cu printi si zane nepotilor,pastreaza drame, suferinte si bucurii, un loc care pastreaza aroma de mosc a trecutului. Casa asta a "vazut" cele doua razboaie mondiale, sotii care si-au plans probabil sotii morti in razboaie ale tuturor si ale nimanui.
Nici macar depresia nu ma mai poate atinge, si asta se vede in muzica mea care a devenit suava si care isi picura molcom acordurile in timpanul meu. Aici e un loc de evadare din tot haosul, visele sunt la ele acasa, aici ma rup de realitatea "mondena", aici incepe basmul meu.
Cred ca daca mi s-ar oferi un loc "luxos" l-as refuza, pentru ca oricat de "modern" ar fi ar fi gol de sens, nu mi-ar spune nimic, ar avea o personalitate insipida sau mai bine zis niciuna, m-as simti stinghera, la fel ca in casa in care am stat pana sa ma mut aici.
Thursday, September 13, 2007
Rainy day
Stau din nou in fata unui calculator, de data asta intr-un net cafe unde ma pot simti bine...
Imi pare rau ca-mi chinui vecinul de calculator, in mod nefericit pentru el, nefumator, in final a avut noroc, his time was up...
Afara e o vreme urata, care predispune la depresii, ploua cu picaturi mici si rare care iti intra in suflet si nu mai ies prea curand sau prea usor. In scrumiera tigara arde incet, poate ma anunta ca viata mea e ca o clepsidra insa una cu mai putine fire de nisip, o existenta in care monotonia e arsenic picurat in cafea in cantitati mici si totusi letale.
Totusi, petalele florilor usor ofilite sunt de o frumusete aparte, copacii sunt semi-scheletici, caci frunzele au inceput sa-i paraseasca ca niste iubite infidele, speriate de batranetea si goliciunea lor.
Ma asteapta viata in marea metropola, presimt ca-mi va placea mult, ma voi pierde de multe ori in multime, in depresii tomnatice.
Goodbye for now...cum zic P.O.D
Imi pare rau ca-mi chinui vecinul de calculator, in mod nefericit pentru el, nefumator, in final a avut noroc, his time was up...
Afara e o vreme urata, care predispune la depresii, ploua cu picaturi mici si rare care iti intra in suflet si nu mai ies prea curand sau prea usor. In scrumiera tigara arde incet, poate ma anunta ca viata mea e ca o clepsidra insa una cu mai putine fire de nisip, o existenta in care monotonia e arsenic picurat in cafea in cantitati mici si totusi letale.
Totusi, petalele florilor usor ofilite sunt de o frumusete aparte, copacii sunt semi-scheletici, caci frunzele au inceput sa-i paraseasca ca niste iubite infidele, speriate de batranetea si goliciunea lor.
Ma asteapta viata in marea metropola, presimt ca-mi va placea mult, ma voi pierde de multe ori in multime, in depresii tomnatice.
Goodbye for now...cum zic P.O.D
Tuesday, September 11, 2007
Adieu
Am tinut sa-mi anunt absenta care e motivata. Incep in curand cursurile la facultate iar la noul domiciliu nu am deocamdata net...Daca voi avea timp, voi mai intra ocazional si voi mai posta cate ceva.
Am multe visuri in ceea ce priveste viata de studenta...In ce masura se vor implini, voi consemna cu constiinciozitate pe acest blog.
Acum inspiratia imi lipseste intrucat aici, in net-cafe`ul acesta n-am muzica, nu se fumeaza, si totul e vechi si prafuit, in plus in preajma lumea vorbeste fiecare de ce-l doare...si nu se poate trai asa...Cred ca m-am dezobisnuit de traiul zgomotos, acum realizez ca unii oameni care imi rodeau nervii in fiecare zi a existentei mele ingrate de liiceana, imi faceau totusi un bine; invatasem sa ma concentrez in conditii de stres.
Sa ne revedem cu bine!
Am multe visuri in ceea ce priveste viata de studenta...In ce masura se vor implini, voi consemna cu constiinciozitate pe acest blog.
Acum inspiratia imi lipseste intrucat aici, in net-cafe`ul acesta n-am muzica, nu se fumeaza, si totul e vechi si prafuit, in plus in preajma lumea vorbeste fiecare de ce-l doare...si nu se poate trai asa...Cred ca m-am dezobisnuit de traiul zgomotos, acum realizez ca unii oameni care imi rodeau nervii in fiecare zi a existentei mele ingrate de liiceana, imi faceau totusi un bine; invatasem sa ma concentrez in conditii de stres.
Sa ne revedem cu bine!
Saturday, September 1, 2007
Les fleurs du mal (Charles Baudelaire)
XIX - La Géante
Du temps que la Nature en sa verve puissante
Concevait chaque jour des enfants monstrueux,
J'eusse aimé vivre auprès d'une jeune géante,
Comme aux pieds d'une reine un chat voluptueux.
J'eusse aimé voir son corps fleurir avec son âme
Et grandir librement dans ses terribles jeux;
Deviner si son coeur couve une sombre flamme
Aux humides brouillards qui nagent dans ses yeux;
Parcourir à loisir ses magnifiques formes;
Ramper sur le versant de ses genoux énormes,
Et parfois en été, quand les soleils malsains,
Lasse, la font s'étendre à travers la campagne,
Dormir nonchalamment à l'ombre de ses seins,
Comme un hameau paisible au pied d'une montagne.
Cred ca imaginea sustine textul, sau textul sustine imaginea...dans l`ordre qu`on veut
Friday, August 31, 2007
Realite???
C`est moi, toujours moi…
E greu sa iubesti , dar e mai greu sa nu iubesti, deoarece…ar insemna sa mori si doare sa mori, si mi-e frica de durerea aia surda, muta si atat de inexpresiva..
Nu intereseaza pe nimeni cum ma simt, totul are loc in cea mai perfecta disimulare, nu exista arta de a trai, exista talentul de actor in filmul propriei vieti...
Mi-ar placea sa fiu un fulg de nea, efemer si pur. Fulgul isi incheie existenta la fel de curat cum a ajuns pe pamant…
Cred ca de fapt singura perioada in care suntem cu adevarat vii e aceea in care suntem gazduiti in pantecele matern.
Et…tout vient et tout va quelque part...comme un rive...
E greu sa iubesti , dar e mai greu sa nu iubesti, deoarece…ar insemna sa mori si doare sa mori, si mi-e frica de durerea aia surda, muta si atat de inexpresiva..
Nu intereseaza pe nimeni cum ma simt, totul are loc in cea mai perfecta disimulare, nu exista arta de a trai, exista talentul de actor in filmul propriei vieti...
Mi-ar placea sa fiu un fulg de nea, efemer si pur. Fulgul isi incheie existenta la fel de curat cum a ajuns pe pamant…
Cred ca de fapt singura perioada in care suntem cu adevarat vii e aceea in care suntem gazduiti in pantecele matern.
Et…tout vient et tout va quelque part...comme un rive...
Tuesday, August 28, 2007
Alone I break
Korn, imi monopolizeaza boxele, cu vocea puternica a solistului ce mi se insinueaza in creier, lovind cu imagini mentale atat de reale in nervii atat de fragili de la o vreme incoace.
Pick me up
been bleeding too long
Right here, right now
I'll stop it some how(...)
Now I see the times they change
leaving doesn't seems so strange
I am hoping I can find
where to leave my hurt behind
All this shit I seem to take
all alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?(...)
Muzica pe care a creat-o aceasta trupa desemneaza o miscare browniana in totemele ce ne definesc ca personalitati pe fiecare dintre noi, dar poate ca e mai greu de sesizat la unii...la mine, insa (pentru ca nu-mi este permis a vorbi decat despre mine) acest haos inlocuieste frecvent pacea interioara care pentru mine e doar o himera.
Va veni toamna, acopera-mi inima cu o frunza...sa fie de vita sa aiba forma unei maini care sa imi ridice barbia, sa ma mangaie pe obraz si sa-mi stearga lacrimile. Dar cu cine vorbesc eu, poate din nou cu mine, in rest nimeni nu e interesat sa auda dramele celuilalt de langa el, pentru ca e satul de ale lui, si ce e mai grav e ca inteleg asta si ca atare trec cu vederea...
Monday, August 27, 2007
Frame of mind
Si ce e de facut cand simt ca nimic nu e cum ar trebui sa fie , cand totul e sec, cand stiu k ma scufund pe zi ce trece in platitudine, cand nu mai am pur si simplu putere sa lupt cu mine insami, iar in plus sunt constienta ca nici suicidul nu e o solutie, ca ar fi doar o dovada de lasitate. Toti spun ca trebuie sa lupt, cu mine, cu ceilalti, dar pana cand, si pentru ce in definitiv, ca sa ma trezesc intr-o alta dimineata, sa incep o alta zi, fara a sti de fapt pentru ce, daca la sfarsitul zilei ma voi simti mai implinita, mai vie macar?
Imi place cand uit de mine, cand pur si simplu reusesc sa devin o alta persoana, macar in mintea mea, dar din pacate nu reusesc decat rareori acest lucru; in rest, totul se desfasoara sub egida unei prefacatorii, pentru ca ceilalti s-ar speria vazand abisul ce se casca dincolo de privirea mea.
Ce e mai grav e ca eu insami nu mai stiu cine sunt, m-am pierdut de mine insami si regasirea e anevoioasa, doare, dar cat inca mai e o speranta ca intr-o buna zi, candva , voi reusi sa-mi gasesc pacea in mine insami- caci e inutil s-o caut in altii, voi continua sa ma ridic iar si iar oricat de greu ar fi.
Cum spunea Sartre, suntem condamnati sa fim liberi, suntem totodata singuri fara nici o scuza, suntem meniti sa ne zbatem inutil de cele mai multe ori pana cand vom gasi calea spre lumina, catre noi insine de fapt.
Sunday, August 19, 2007
Les rêveurs
Am doua saptamani de cand n-am mai fumat o tigara macar, am cautat si gasit solutii efemere, dar eficiente pentru a ma putea abtine, desi dorinta e in stare latenta, dorinta de a mai trage un fum, un fum pentru fericire, pentru durere, pentru sentimente, pentru oamenii vii cu fete de zombi. Mi-am amortit simturile cu filme, carti si muzica, care pot spune mai mult decat arata in imagini, cuvinte si versuri, parte instrumentala - mijloace de a depasi niste granite, permitand accesul intr-o alta lume, una ireala, dar care reprezinta un ajutor substantial pentru a putea trai fara a ma da cu capul de pereti intruna, fara a plange, fara a ma isteriza. Acum sunt linistita, ca dupa o doza de opium.
Dupa ce am urmarit cateva productii cinematografice de duzina, filme facute in serie pentru oameni obositi, stresati, am decis sa urmaresc un film, in adevaratul sens al cuvantului. De regula ascult opiniile tuturor cu privire la un film, dar perceptia este una personala intotdeauna, pentru ca in mod cert simt altfel decat ceilalti, lucru normal de altfel, pentru ca fiecare are o alta maniera de peceptie, insa aceasta divagatie era necesara pentru a explica de ce niciodata nu ma las influentata de alte persoane in a percepe ceva ce tine de arta. Despre acest film existau pareri deosebit de controversate, nu ma voi opri asupra lor aici.
Povestea e oarecum simpla. E vorba de o relatie incestuoasa, intre un frate si o sora, nascuti dintr-o mama englezoaica si un tata francez. Acestia cunosc un tanar american, venit in Franta sa invete limba lui Voltaire dar si cate ceva despre cultura franceza.
Cei doi ii propun un joc, asemanator cu cel care i-a fost propus lui Gavrilescu la tiganci, un joc al ielelor pe care tanarul il castiga in comparatie cu eroul lui Eliade, insa este prins in acest cerc vicios. Cei doi il atrag prin aerul lor aristocrat, sofisticat, boem, iar el nu se poate impotrivi caci este atras de frumusetea excentricei Isabelle, desi mai tarziu se va putea constata ca nici Theo, nu-l lasa indiferent. Isabelle ii marturiseste ca ea este legata printr-o legatura invizibila de fratele ei pe care-l iubeste, nu ca pe un frate ci ca pe un iubit.
Iubirea celor doi frati, caci ea face obiectul principal al filmului, este una bolnava, insa n-as putea s- condamn, desi este decadenta, pentru ca este intr-adevar o iubire care da totul, fara a cere nimic in schimb. Nu e morala, dar e iubire si de acea nu pot sa o anatemizez.
Ei sunt constienti de faptul ca iubirea lor nu e normala, de acea Isabelle ii spune lui Matthew ca daca parintii ar afla de relatia ei si a fratelui lor s-ar sinucide.
Cum spuneam, relatia devine intima prima data intre M. si I. in urma unui pariu pierdut de cei doi. Bineinteles, era vorba de a ghici dupa cateva indicii mimate un film, caci toti trei erau cinefili inraiti. T. este prins si el in aceasta avalansa de sentimente. Cei care traiesc dramatic sunt insa Matthew si Isabelle. M. are nevoie ca Isabelle sa-i spuna ca-l iubeste, dar in acest moment isi da seama ca relatia dintre cei doi nu se va incheia niciodata si le cere sa-l includa si pe el in acea relatie, tot ce isi doreste este sa fie iubit. Isabelle traieste insa aproape de tragic, as putea zice, iubirea pentru fratele ei, ea are nevoie ca acesta sa-i spuna ca iubirea lor va fi eterna, lucru pe care fratele ei nu-l face.
Elementul perturbator al intregii pelicule este concedierea din motive politice a
unui mare regizor al vremurilor. Cei doi barbati, Theo si Matthew militeaza pentru pace, insa cel care intelege mai bine fenomenul este M. care nu vede intr-o revolutie sangeroasa un mijloc de a readuce pacea. Cei doi tineri reprezinta conflictul dintre doua generatii, doua mentalitati, doua natiuni, continente, dintre 2 naturi diferite , Theo fiind cel revoltat, un urmas al lui Robespierre, cel care doreste pacea prin uciderea persecutorilor-el devine de altfel un sustinator infocat al fascismului care i se pare ca promoveaza idei inovatoare. In ciuda faptului ca M. ii atrage atentia ca acest regim totalitar nu promoveaza decat o singura idee, ca nu propune o dezvoltare a culturii, ca este de fat restrictiva, T. continua sa creada in idealurile doctrinei maoiste.
Finalul ii prezinta pe cei trei intr-o postura la care ma asteptam inca de la inceput, ce-i drept, Matthew incearca sa-l impiedice pe Theo sa se alature acestei revolutii, insa acesta nu-l asculta, e orb si surd nu-si da seama cat de sforaitoare sunt sloganurile acestei miscari.Isabelle stie ca parintii au aflat de relatia ei si a lui Theo gasindu-i dormind goi pe toti trei, si i se alatura fratelui si iubitului sau, pentru ca nu mai are nimic de pierdut, devenind poate chiar egoista.
Destinul celor trei eroi este incert, posibil ca Matthew sa fi scapat, si ca cei doi frati sa fi murit in schimburile de focuri, insa intr-o astfel de ambuscada in care gloantele zboara fara tinta totul e la mila hazardului.
Vizionare placuta!
Dupa ce am urmarit cateva productii cinematografice de duzina, filme facute in serie pentru oameni obositi, stresati, am decis sa urmaresc un film, in adevaratul sens al cuvantului. De regula ascult opiniile tuturor cu privire la un film, dar perceptia este una personala intotdeauna, pentru ca in mod cert simt altfel decat ceilalti, lucru normal de altfel, pentru ca fiecare are o alta maniera de peceptie, insa aceasta divagatie era necesara pentru a explica de ce niciodata nu ma las influentata de alte persoane in a percepe ceva ce tine de arta. Despre acest film existau pareri deosebit de controversate, nu ma voi opri asupra lor aici.
Povestea e oarecum simpla. E vorba de o relatie incestuoasa, intre un frate si o sora, nascuti dintr-o mama englezoaica si un tata francez. Acestia cunosc un tanar american, venit in Franta sa invete limba lui Voltaire dar si cate ceva despre cultura franceza.
Cei doi ii propun un joc, asemanator cu cel care i-a fost propus lui Gavrilescu la tiganci, un joc al ielelor pe care tanarul il castiga in comparatie cu eroul lui Eliade, insa este prins in acest cerc vicios. Cei doi il atrag prin aerul lor aristocrat, sofisticat, boem, iar el nu se poate impotrivi caci este atras de frumusetea excentricei Isabelle, desi mai tarziu se va putea constata ca nici Theo, nu-l lasa indiferent. Isabelle ii marturiseste ca ea este legata printr-o legatura invizibila de fratele ei pe care-l iubeste, nu ca pe un frate ci ca pe un iubit.
Iubirea celor doi frati, caci ea face obiectul principal al filmului, este una bolnava, insa n-as putea s- condamn, desi este decadenta, pentru ca este intr-adevar o iubire care da totul, fara a cere nimic in schimb. Nu e morala, dar e iubire si de acea nu pot sa o anatemizez.
Ei sunt constienti de faptul ca iubirea lor nu e normala, de acea Isabelle ii spune lui Matthew ca daca parintii ar afla de relatia ei si a fratelui lor s-ar sinucide.
Cum spuneam, relatia devine intima prima data intre M. si I. in urma unui pariu pierdut de cei doi. Bineinteles, era vorba de a ghici dupa cateva indicii mimate un film, caci toti trei erau cinefili inraiti. T. este prins si el in aceasta avalansa de sentimente. Cei care traiesc dramatic sunt insa Matthew si Isabelle. M. are nevoie ca Isabelle sa-i spuna ca-l iubeste, dar in acest moment isi da seama ca relatia dintre cei doi nu se va incheia niciodata si le cere sa-l includa si pe el in acea relatie, tot ce isi doreste este sa fie iubit. Isabelle traieste insa aproape de tragic, as putea zice, iubirea pentru fratele ei, ea are nevoie ca acesta sa-i spuna ca iubirea lor va fi eterna, lucru pe care fratele ei nu-l face.
Elementul perturbator al intregii pelicule este concedierea din motive politice a
unui mare regizor al vremurilor. Cei doi barbati, Theo si Matthew militeaza pentru pace, insa cel care intelege mai bine fenomenul este M. care nu vede intr-o revolutie sangeroasa un mijloc de a readuce pacea. Cei doi tineri reprezinta conflictul dintre doua generatii, doua mentalitati, doua natiuni, continente, dintre 2 naturi diferite , Theo fiind cel revoltat, un urmas al lui Robespierre, cel care doreste pacea prin uciderea persecutorilor-el devine de altfel un sustinator infocat al fascismului care i se pare ca promoveaza idei inovatoare. In ciuda faptului ca M. ii atrage atentia ca acest regim totalitar nu promoveaza decat o singura idee, ca nu propune o dezvoltare a culturii, ca este de fat restrictiva, T. continua sa creada in idealurile doctrinei maoiste.
Finalul ii prezinta pe cei trei intr-o postura la care ma asteptam inca de la inceput, ce-i drept, Matthew incearca sa-l impiedice pe Theo sa se alature acestei revolutii, insa acesta nu-l asculta, e orb si surd nu-si da seama cat de sforaitoare sunt sloganurile acestei miscari.Isabelle stie ca parintii au aflat de relatia ei si a lui Theo gasindu-i dormind goi pe toti trei, si i se alatura fratelui si iubitului sau, pentru ca nu mai are nimic de pierdut, devenind poate chiar egoista.
Destinul celor trei eroi este incert, posibil ca Matthew sa fi scapat, si ca cei doi frati sa fi murit in schimburile de focuri, insa intr-o astfel de ambuscada in care gloantele zboara fara tinta totul e la mila hazardului.
Vizionare placuta!
Stufstock5
O alta editie de Stufstock, cea de-a 5-a mai precise apropie de final- invitati din strainatate au fost multicei, insa dintre toti doar Dandy Warhols si Klimt 1918 mi-au placut. Nu stiu daca vor fi cei de la Dandy Warhols viitorii Rolling Stones,cum se spune - tot ce stiu e ca sound-ul lor ma atrage, chiar mai mult decat cel al R.S pe care-i respect pentru deceniile de muzica buna pe care ii au in spate, insa nu as putea sa ma declar un fan al lor. Acesti tineri, desi erau cazati la un hotel de 5 stele au preferat sa ramana sa doarma pe plaja, pentru ca ei stiu ca un hotel de enspe` mii de stele e rece, e impersonal, iar aceasta experienta a fost unica pentru ei, si nu le-a parut rau ca au inlocuit patul moale de hotel si room-service-ul cu nisipul de pe plaja si cateva beri.
Phoenix au dovedit inca odata ca inca au ceva de spus in rock-ul autohton, cei peste 50 de ani, nu i-au imbatranit, sunt inca tineri, desi ridurile si parul alb ar spune contrariul.
Kumm au avut de asemenea un recital de exceptie, au cantat o melodie cu tipa de la Dandy Warhols, au o muzica hipnotica, un cocktail absolut genial de stiluri imbinate in cel mai fericit mod. Nu a gresit cel care a spus ca sunt probabil cea mai buna trupa de rock tanara din Romania. As putea sta si asculta muzica lor ore si ore in sir, si sa ma simt la granita intre vis si realitate, sunt niste oameni in care viata clocoteste, iar eu imi simteam venele pe punctul de a exploda in fotoliul meu comfortabil de acasa (spre rusinea si mai ales disperarea mea n-am ajuns acolo) ma toropea o senzatie de melancolie si in acelasi timp, imi venea sa-mi ingramadesc cateva lucruri in rucsac, sa iau un tren la nimereala, si sa plec undeva departe, departe cu gandurile mele fugare.
Luna Amara, inca o trupa tare de tot. Nu, din pacate n-au cantat Rosu Aprins, doar Gri dorian si folclor de pe vechiul album si au venit cu piese nou-noute pline de nerv si nervi, destul de agresive as putea zice. Timpul se pare ca nu-i cruta nici pe ei, insa sunt vii, au o forta nebanuita, ascunsa in privirile incercanate de nesomn ce exulta din ei, sunt magnetici, daca se poate spune asa si reusesc intotdeauna sa-si electrizeze publicul, sa le transmita o anumita stare.
Travka, mi-au lasat un gust usor amar, ma asteptam sa aiba piese noi ceva mai bune, dar din pacate s-au blazat, sunt flasci, parca nu mai au aceasi energie ca in alte dati, poate fi doar o impresie gresita, dar mie asa mi s-au parut si imi placeau foarte mult in vremurile lor bune si momentan apuse.Versurile sunt inca interesante chiar si partea instrumentala e ok, dar exista o fisura undeva, nu reusesc sa-mi dau seama unde.
I-am lasat la urma pe Grimus, niste "pustani" din Cluj, care au venit incarcati de o energie debordanta, pe care au insuflat-o si publicului, cu piese in care se plonjeaza profund in sentimente care sunt traite intens, si totusi intr-o atmosfera de chill-out. Au fost o optiune laudabila a organizatorilor de a incheia cea de-a 3-a seara de festival intr-o nota zen, un fel de sedativ pentru simturi este muzica lor .
O absenta sesizabila din plin au fost Urma, care nu stiu din ce motive nu au fost prezenti, imi vine greu sa cred ca nu au fost invitati...Ar fi fost ink un plus pentru festival, care a fost per-total destul de reusit. Nu ma pronunt in ceea ce priveste trupele de heavy si hard rock pe care nu le-am vazut, si in ceea ce priveste hard-rock-ul si black metal-ul nu as putea sa spun ceva, pentru ca pur si simplu nu pot intelege rostul unui asemenea grad de violenta in versurile lor si nici idealul lor de haos.
In ceea ce priveste ultima seara nu sunt o mare iubitoare de jazz, imi place, dar mai mult live, n-as putea sta pana la 3 dimineata sa ascult jazz.
Cam atat despre Stufstock, sper ca la anul sa ma aflu in multime, chiar dak a ajuns si acesta un evniment destul de comercial, un eveniment la care au inceput sa apara figuri care n-au nimic in comun cu muzica de acolo, oameni veniti doar ca sa creeze impresii-prestatiile live si telul acestui eveniment cred ca merita timpul, banii si oboseala.
Phoenix au dovedit inca odata ca inca au ceva de spus in rock-ul autohton, cei peste 50 de ani, nu i-au imbatranit, sunt inca tineri, desi ridurile si parul alb ar spune contrariul.
Kumm au avut de asemenea un recital de exceptie, au cantat o melodie cu tipa de la Dandy Warhols, au o muzica hipnotica, un cocktail absolut genial de stiluri imbinate in cel mai fericit mod. Nu a gresit cel care a spus ca sunt probabil cea mai buna trupa de rock tanara din Romania. As putea sta si asculta muzica lor ore si ore in sir, si sa ma simt la granita intre vis si realitate, sunt niste oameni in care viata clocoteste, iar eu imi simteam venele pe punctul de a exploda in fotoliul meu comfortabil de acasa (spre rusinea si mai ales disperarea mea n-am ajuns acolo) ma toropea o senzatie de melancolie si in acelasi timp, imi venea sa-mi ingramadesc cateva lucruri in rucsac, sa iau un tren la nimereala, si sa plec undeva departe, departe cu gandurile mele fugare.
Luna Amara, inca o trupa tare de tot. Nu, din pacate n-au cantat Rosu Aprins, doar Gri dorian si folclor de pe vechiul album si au venit cu piese nou-noute pline de nerv si nervi, destul de agresive as putea zice. Timpul se pare ca nu-i cruta nici pe ei, insa sunt vii, au o forta nebanuita, ascunsa in privirile incercanate de nesomn ce exulta din ei, sunt magnetici, daca se poate spune asa si reusesc intotdeauna sa-si electrizeze publicul, sa le transmita o anumita stare.
Travka, mi-au lasat un gust usor amar, ma asteptam sa aiba piese noi ceva mai bune, dar din pacate s-au blazat, sunt flasci, parca nu mai au aceasi energie ca in alte dati, poate fi doar o impresie gresita, dar mie asa mi s-au parut si imi placeau foarte mult in vremurile lor bune si momentan apuse.Versurile sunt inca interesante chiar si partea instrumentala e ok, dar exista o fisura undeva, nu reusesc sa-mi dau seama unde.
I-am lasat la urma pe Grimus, niste "pustani" din Cluj, care au venit incarcati de o energie debordanta, pe care au insuflat-o si publicului, cu piese in care se plonjeaza profund in sentimente care sunt traite intens, si totusi intr-o atmosfera de chill-out. Au fost o optiune laudabila a organizatorilor de a incheia cea de-a 3-a seara de festival intr-o nota zen, un fel de sedativ pentru simturi este muzica lor .
O absenta sesizabila din plin au fost Urma, care nu stiu din ce motive nu au fost prezenti, imi vine greu sa cred ca nu au fost invitati...Ar fi fost ink un plus pentru festival, care a fost per-total destul de reusit. Nu ma pronunt in ceea ce priveste trupele de heavy si hard rock pe care nu le-am vazut, si in ceea ce priveste hard-rock-ul si black metal-ul nu as putea sa spun ceva, pentru ca pur si simplu nu pot intelege rostul unui asemenea grad de violenta in versurile lor si nici idealul lor de haos.
In ceea ce priveste ultima seara nu sunt o mare iubitoare de jazz, imi place, dar mai mult live, n-as putea sta pana la 3 dimineata sa ascult jazz.
Cam atat despre Stufstock, sper ca la anul sa ma aflu in multime, chiar dak a ajuns si acesta un evniment destul de comercial, un eveniment la care au inceput sa apara figuri care n-au nimic in comun cu muzica de acolo, oameni veniti doar ca sa creeze impresii-prestatiile live si telul acestui eveniment cred ca merita timpul, banii si oboseala.
Friday, August 17, 2007
Amour d`hiver
Si daca dimineata ma trezesc plangand...ce? Da, o sa ma imbatraneasca tigarile, mi se va innegri tenul, nu-i nimic, va fi in ton cu interiorul. Rad si zambesc foarte mult, dar asta nu inseamna ca sunt fericita, un zambet are in el incorporate vreo cateva ore de lacrimi, si nu face altceva decat sa-i faca pe ceilalti sa creada ca ma simt bine, ca nu o sa ma sinucid, ca sunt o tipa cu un apetit nebun de viata etc, dar de fapt de prea putine ori rasul exprima exact starea de spirit, deseori e doar un ras absent, e un fel de drog... pe mess un tip spune "wake up people, celebrate life!" Ma bucur pentru el ca-i merge bine, as vrea si eu sa pot crede asta, dar nu pot...nu pot.
Pasesc cu picioarele goale pe podeaua rece, cautand cu ochii lipiti de somn ceasca de cafea pe care scrie aquarius, la naiba...n-a facut nimeni cafea... Pozele nu mai zambesc cand le privesc, parca peste toate s-a asternut nostalgia.
Ce-i mai rau e ca nu intrevad nici o schimbare in viitorul apropiat, o sa treaca inca o iarna peste mine, o sa ma surprinda privind in gol cu nasul lipit de geam, incercand sa-mi aduc aminte de fericirea care ma cuprindea cand priveam cum ninge, cum cad fulgii, dar astea sunt vremuri demult apuse, nu mai sunt un copil, la vie m`attend.
Mi-as dori sa ma indragostesc iarna, sa ni se joace florile de nea in par, sa fie totul alb, ca in povesti... nu-i nimic daca aceasta dragoste se va speria de razele caldute ale primaverii, daca se va topi...totul e aici si acum.
Pasesc cu picioarele goale pe podeaua rece, cautand cu ochii lipiti de somn ceasca de cafea pe care scrie aquarius, la naiba...n-a facut nimeni cafea... Pozele nu mai zambesc cand le privesc, parca peste toate s-a asternut nostalgia.
Ce-i mai rau e ca nu intrevad nici o schimbare in viitorul apropiat, o sa treaca inca o iarna peste mine, o sa ma surprinda privind in gol cu nasul lipit de geam, incercand sa-mi aduc aminte de fericirea care ma cuprindea cand priveam cum ninge, cum cad fulgii, dar astea sunt vremuri demult apuse, nu mai sunt un copil, la vie m`attend.
Mi-as dori sa ma indragostesc iarna, sa ni se joace florile de nea in par, sa fie totul alb, ca in povesti... nu-i nimic daca aceasta dragoste se va speria de razele caldute ale primaverii, daca se va topi...totul e aici si acum.
Thursday, August 16, 2007
I just need to write
I just felt the need to write , something, anything...maybe something foolish, maybe something deep, it doesen`t really matter. I need to do something that can "wake me up when september ends"... all I can do is taking some rock dozes, as I decided to quit smoking for a little while. I know, I lied to the priest by saying that i will quit them without mentioning if it would be forever or for just a short while, in fact quite a long while...and I feel ashamed, i feel miserable for doing this, but I guess that the lie lingered within me slowly, by comforting my conscience.
"We are the children our parents warned us about", indeed we`ve inherited all their flaws, all their fears. I feel that all their old-fashioned and preconcieved beliefs have crept into my own system of convictions, and all I can do now is fight against them, against me, I`m aware that I can distroy myself by doing this, but if I don`t do it I may become just a copy of them.
I use to fall in love, get hurt, retire, but I can`t surrender the fortress within me, though all the wounds are very serious, I know that I can`t stop, I can`t fall on my knees, I can`t leave anything to bring me down, to defeat me.
We are the young people who still have a feeling of revolt against the ones who don`t bother looking beyond the wrapping. And we were told what we would become, and meanwhile to beware ourselves because all the things that are extremely bad or good come from the inner of our mind and spirit, because both of them are free.
On the one hand a free mind is able to scrutinize the most hidden desires and fears, and thesewishes could be hard or impossible to accomplish, and this brings unhappiness, frustration, despair, the sensation that you are on the edge of a bridge or an abyss without being able to find a point of equilibrium, someone or something to avoid your falling down and the crushing of your soul. The body isn`t anything else but the front-cover of the soul, and the bodily needs once appeased don`t bring happiness. The body is the one that generates the weaknesses. And the weaknesses can easily be amplificated because you can see that a good sex party can`t bring you nothing else but a discharge of the worst things that lay inside of you, but not happiness; but it makes you feel good for some minutes, and that`s why you can`t give up to this lil` pleasures. Happiness comes when you make love, because it`s all about giving, offering without asking for nothing in exchange, because everything is natural, without making any effort to please the other, as all your wishes are focused on his pleasure, because all your actions are ment to make him or her happy, and the lover`s happiness is making you feel great too.
In consequence our most burning desires are the ones that can bring us the highest sensation of happiness or to throw us in the deepest precipe of dispair. Without love, people are in withdrawal, because this feeling generates a kinda addiction. That`s why the most ferocious fears lay in ourselves, because the reality is relative, you can never get to know somebody completely, so you can be thrown away as a broken puppet when you less expect this to happen...uncertainity is something each one must learn to live with...
"We are the children our parents warned us about", indeed we`ve inherited all their flaws, all their fears. I feel that all their old-fashioned and preconcieved beliefs have crept into my own system of convictions, and all I can do now is fight against them, against me, I`m aware that I can distroy myself by doing this, but if I don`t do it I may become just a copy of them.
I use to fall in love, get hurt, retire, but I can`t surrender the fortress within me, though all the wounds are very serious, I know that I can`t stop, I can`t fall on my knees, I can`t leave anything to bring me down, to defeat me.
We are the young people who still have a feeling of revolt against the ones who don`t bother looking beyond the wrapping. And we were told what we would become, and meanwhile to beware ourselves because all the things that are extremely bad or good come from the inner of our mind and spirit, because both of them are free.
On the one hand a free mind is able to scrutinize the most hidden desires and fears, and thesewishes could be hard or impossible to accomplish, and this brings unhappiness, frustration, despair, the sensation that you are on the edge of a bridge or an abyss without being able to find a point of equilibrium, someone or something to avoid your falling down and the crushing of your soul. The body isn`t anything else but the front-cover of the soul, and the bodily needs once appeased don`t bring happiness. The body is the one that generates the weaknesses. And the weaknesses can easily be amplificated because you can see that a good sex party can`t bring you nothing else but a discharge of the worst things that lay inside of you, but not happiness; but it makes you feel good for some minutes, and that`s why you can`t give up to this lil` pleasures. Happiness comes when you make love, because it`s all about giving, offering without asking for nothing in exchange, because everything is natural, without making any effort to please the other, as all your wishes are focused on his pleasure, because all your actions are ment to make him or her happy, and the lover`s happiness is making you feel great too.
In consequence our most burning desires are the ones that can bring us the highest sensation of happiness or to throw us in the deepest precipe of dispair. Without love, people are in withdrawal, because this feeling generates a kinda addiction. That`s why the most ferocious fears lay in ourselves, because the reality is relative, you can never get to know somebody completely, so you can be thrown away as a broken puppet when you less expect this to happen...uncertainity is something each one must learn to live with...
Sunday, August 12, 2007
The Prozac Generation
In incercarea mea de a gasi ceva decent la teve cu care sa-mi omor timpul azi-noapte pe la ora 11, dau de un film pe care-l mai vaszusem odata si care mi-a placut mult de tot, pentru ca ma regasesc in multe ipostaze ale personajului principal si nu numai.
De cate ori nu m-am comportat aiurea cu oamenii din jur desi n-o meritau, de cate ori mi-a fost greu sa le cer iertare pentru asta, atat de greu incat multora nici pana acum n-am catadicsit sa le prezint sincerele, dar neinteresantele mele pareri de rau, de cate ori n-am simtit nevoia sa am un prieten gen Ralf(parca asa il chema), de cate ori n-am simtit nevoia de a evada, si din fericire sau nefericire n-am avut la indemana alte droguri decat propriile sperante si visuri nefundamentate incat aproape ca dadusem in bulimie tot indopandu-ma cu ele ...nu mai stiu.
Si cand pornesti pe drumul asta nu prea stii daca te mai poti opri. "Gradually then suddenly" that`s how everything beggins. Sex, drugs and rock nu neaparat `n`roll cam asta e viata lui Lizzy, antieroina peliculei. Iar cand se iveste si dragostea la orizont incepe adevarata deriva, pana atunci totul se concentra in jurul pasiunii sale pentru scris, pentru ca acest sentiment genereaza cele mai intense drame si asta e o chestiune arhicunoscuta.
De cate ori nu m-am comportat aiurea cu oamenii din jur desi n-o meritau, de cate ori mi-a fost greu sa le cer iertare pentru asta, atat de greu incat multora nici pana acum n-am catadicsit sa le prezint sincerele, dar neinteresantele mele pareri de rau, de cate ori n-am simtit nevoia sa am un prieten gen Ralf(parca asa il chema), de cate ori n-am simtit nevoia de a evada, si din fericire sau nefericire n-am avut la indemana alte droguri decat propriile sperante si visuri nefundamentate incat aproape ca dadusem in bulimie tot indopandu-ma cu ele ...nu mai stiu.
Si cand pornesti pe drumul asta nu prea stii daca te mai poti opri. "Gradually then suddenly" that`s how everything beggins. Sex, drugs and rock nu neaparat `n`roll cam asta e viata lui Lizzy, antieroina peliculei. Iar cand se iveste si dragostea la orizont incepe adevarata deriva, pana atunci totul se concentra in jurul pasiunii sale pentru scris, pentru ca acest sentiment genereaza cele mai intense drame si asta e o chestiune arhicunoscuta.
Thursday, August 9, 2007
Movie time
Ora 11 noaptea. Ma plictisesc. La teve tocmai incepe un film, nemtesc, "Dezgoliti"... hmm, nu prea am incredere in productiile germane. Dar nu schimb postul. Sa vad cum e. Peste vreo 2 ore cand se termina nu-mi pare rau ca n-am schimbat canalul.
Trei cupluri, care se confrunta cu sindromul "dragostea dureaza trei ani" (bine, in cazul lor poate mai putin). Unul dintre cupluri organizeaza o cina la care-i invita si pe ceilalti, fiind prieteni buni. La un moment dat discutiile incep sa dreneze, si unul dintre tipi, Derek propune un joc (la care el si iubita lui nu participa activ): 2 cupluri in care partenerii si partenerele aveau trasaturi corporale asemanatoare sunt legati la ochi si trebuie sa-si recunoasca atingand corpul celorlalti care e partenerul sau partenera. Nu este un joc inocent, are o miza destul de mare, vreo 10.000 de marci, pentru care Derek (invidios pe situatia financiara a gazdelor) masluieste rezultatul jocului luandu-le mainile si refacand perechile in mod eronat , facand sa para ca fiecare si-a gresit partenerul. Bineinteles, aceasta situatie declanseaza o criza.
Fiecare are cate o problema, gazdele nu pot avea copii, iubita lui Boris castiga mai mult ca el, complexandu-l, Derek si partenera sa aventurile extraconjugale.
Insa fiecare isi da seama, in final ca desi "au gresit" corpurile partenerilor acesta nu este un semn cum ca nu ar tine indeajuns de mult la ei, pentru ca realizeaza ca toate corpurile sunt supuse degradarii, ca de fapt ei nu iubesc acele corpuri ci doar spiritul, trupurile neservind decat la implinirea iubirii carnale.
Toate cele 3 cupluri se redescopera, se reindragostesc de partenerii lor, pana si Derek si iubita lui, a caror relatie era ca si pierduta isi dau seama de faptul ca doar impreuna se simt bine, ca diminetile si serile , patul si cina sunt reci, insipide fara celelalt si legati la ochi isi redescopera atat trupurile, cat mai ales pe ei insisi.
Oare acest film in care totul pare a se desfasura sub egida ludicului, nu e destul de relevant? Nu e evident ca daca partenerii ar lasa pe un plan secund corpurile lor, si ar incerca sa descopere in fiecare zi inca ceva despre iubitul/iubita lor dragostea n-ar fi supusa rutinei si relatia sortita esecului?
Poate ca a incercat explice de ce "dragostea dureaza trei ani" si dupa parerea mea au reusit sa edifice publicul asupra acestei probleme destul de spinoase care exista de atata timp si care pe masura ce civilizatia avanseaza genereaza din ce in ce mai multe divorturi.
Da, stiu, este important sa gatesti, sa speli, sa fie casa frumos amenajata, dar ce faci daca relatia este mai mult decat subreda, daca mancarea ti se opreste in gat pentru ca te certi non-stop cu partenerul, daca somnul nu se lipeste de tine din cauza ca te culci nervos/nervoasa... fara un "te iubesc" si un "noapte buna!"? Poate ar fi de preferat niste rufe murdare, niste vase nespalate, putina dezordine, insa mai multe conversatii, mai multe mangaieri, mai multa intelegere, mai multe soapte de iubire decat tipete isterice cauzate de probleme marunte domestice... Problema e ca uitam sa iubim, ca lasam si acest sentiment sa se blazeze.
Ma insel?
Trei cupluri, care se confrunta cu sindromul "dragostea dureaza trei ani" (bine, in cazul lor poate mai putin). Unul dintre cupluri organizeaza o cina la care-i invita si pe ceilalti, fiind prieteni buni. La un moment dat discutiile incep sa dreneze, si unul dintre tipi, Derek propune un joc (la care el si iubita lui nu participa activ): 2 cupluri in care partenerii si partenerele aveau trasaturi corporale asemanatoare sunt legati la ochi si trebuie sa-si recunoasca atingand corpul celorlalti care e partenerul sau partenera. Nu este un joc inocent, are o miza destul de mare, vreo 10.000 de marci, pentru care Derek (invidios pe situatia financiara a gazdelor) masluieste rezultatul jocului luandu-le mainile si refacand perechile in mod eronat , facand sa para ca fiecare si-a gresit partenerul. Bineinteles, aceasta situatie declanseaza o criza.
Fiecare are cate o problema, gazdele nu pot avea copii, iubita lui Boris castiga mai mult ca el, complexandu-l, Derek si partenera sa aventurile extraconjugale.
Insa fiecare isi da seama, in final ca desi "au gresit" corpurile partenerilor acesta nu este un semn cum ca nu ar tine indeajuns de mult la ei, pentru ca realizeaza ca toate corpurile sunt supuse degradarii, ca de fapt ei nu iubesc acele corpuri ci doar spiritul, trupurile neservind decat la implinirea iubirii carnale.
Toate cele 3 cupluri se redescopera, se reindragostesc de partenerii lor, pana si Derek si iubita lui, a caror relatie era ca si pierduta isi dau seama de faptul ca doar impreuna se simt bine, ca diminetile si serile , patul si cina sunt reci, insipide fara celelalt si legati la ochi isi redescopera atat trupurile, cat mai ales pe ei insisi.
Oare acest film in care totul pare a se desfasura sub egida ludicului, nu e destul de relevant? Nu e evident ca daca partenerii ar lasa pe un plan secund corpurile lor, si ar incerca sa descopere in fiecare zi inca ceva despre iubitul/iubita lor dragostea n-ar fi supusa rutinei si relatia sortita esecului?
Poate ca a incercat explice de ce "dragostea dureaza trei ani" si dupa parerea mea au reusit sa edifice publicul asupra acestei probleme destul de spinoase care exista de atata timp si care pe masura ce civilizatia avanseaza genereaza din ce in ce mai multe divorturi.
Da, stiu, este important sa gatesti, sa speli, sa fie casa frumos amenajata, dar ce faci daca relatia este mai mult decat subreda, daca mancarea ti se opreste in gat pentru ca te certi non-stop cu partenerul, daca somnul nu se lipeste de tine din cauza ca te culci nervos/nervoasa... fara un "te iubesc" si un "noapte buna!"? Poate ar fi de preferat niste rufe murdare, niste vase nespalate, putina dezordine, insa mai multe conversatii, mai multe mangaieri, mai multa intelegere, mai multe soapte de iubire decat tipete isterice cauzate de probleme marunte domestice... Problema e ca uitam sa iubim, ca lasam si acest sentiment sa se blazeze.
Ma insel?
Tuesday, August 7, 2007
Siddharta by Hesse
Ploua...ploaia nu-mi face bine, ma deprima, imi arunca in fata toate urateniile lumii, ale mele , toate spaimele, tot ce-mi face rau.
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite.
Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumos in felul sau, ca oamenii sunt de doua tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptii acei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e un punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite.
Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumos in felul sau, ca oamenii sunt de doua tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptii acei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e un punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Ploua...ploaia nu-mi face bine, ma deprima, imi arunca in fata toate urateniile lumii, ale mele , toate spaimele, tot ce-mi face rau.
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite
. Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumosin felul sau, ca oamenii sunt de 2 tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptiiacei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite
. Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumosin felul sau, ca oamenii sunt de 2 tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptiiacei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Friday, August 3, 2007
Biserica e in doliu si presa...abereaza
Luni a trecut in lumea spiritelor inalte Parintele Patriarh Teoctist. Cativa ziaristi oameni decenti si care-si constientizeaza limitarea in comparatie cu Prea Fericitul au consemnat cu amanunte cuminti acest regretabil eveniment.
Insa in presa romaneasca s-a gasit un ziarist cu sange balcanic care in delirul si incercarea de a impresiona opinia publica s-a gasit sa spuna ca Prea Fericitul care deunazi ii binecuvanta pe credinciosi cu zambetul sau parintesc aproape nelipsit, in acea zi ,in care acest "distins" ziarist (contopist mai bine zis) a catadicsit sa mearga sa-l vada pentru ultima data, avea mainile vinete.
Am ramas socata de aceasta observare atat de "inteligenta". Stimabile domn, daca nu stiai, asa arata toti mortii, din motive de necirculatie a sangelui, insa in situatia de fata se cuvenea sa remarci si sa consemnezi alte lucruri, iar daca mintea ta, care se vede treaba nu are prea multe de oferit, nu a gasit alte cuvinte mai potrivite contextului ai fi putut sa scrii despre altceva sau chiar despre nimic. Nu e ,oare, rusinos ca la funeralii au venit atatea inalte fete bisericesti din toate colturile lumii sa-i aduca un ultim omagiu, iar cei de un neam cu el au avut nerusinarea sa scrie in acest fel despre el? Cum oare acesti oameni au gasit ce sa spuna despre el si ai lui nu???!!!
O imagine face cat o mie de cuvinte si de acea eu, care desi nu l-am vazut niciodata in carne si oase, ci doar la teveu`nelipsit din orice casa de romani modesti, vreau sa mi-l amintesc mereu cu acel chip senin si bland ca al unui bunic ce-si binecuvinteaza nepoteii veniti in vizita,iar randurilor acestui distins jurnalist le voi da "ignore".
Insa in presa romaneasca s-a gasit un ziarist cu sange balcanic care in delirul si incercarea de a impresiona opinia publica s-a gasit sa spuna ca Prea Fericitul care deunazi ii binecuvanta pe credinciosi cu zambetul sau parintesc aproape nelipsit, in acea zi ,in care acest "distins" ziarist (contopist mai bine zis) a catadicsit sa mearga sa-l vada pentru ultima data, avea mainile vinete.
Am ramas socata de aceasta observare atat de "inteligenta". Stimabile domn, daca nu stiai, asa arata toti mortii, din motive de necirculatie a sangelui, insa in situatia de fata se cuvenea sa remarci si sa consemnezi alte lucruri, iar daca mintea ta, care se vede treaba nu are prea multe de oferit, nu a gasit alte cuvinte mai potrivite contextului ai fi putut sa scrii despre altceva sau chiar despre nimic. Nu e ,oare, rusinos ca la funeralii au venit atatea inalte fete bisericesti din toate colturile lumii sa-i aduca un ultim omagiu, iar cei de un neam cu el au avut nerusinarea sa scrie in acest fel despre el? Cum oare acesti oameni au gasit ce sa spuna despre el si ai lui nu???!!!
O imagine face cat o mie de cuvinte si de acea eu, care desi nu l-am vazut niciodata in carne si oase, ci doar la teveu`nelipsit din orice casa de romani modesti, vreau sa mi-l amintesc mereu cu acel chip senin si bland ca al unui bunic ce-si binecuvinteaza nepoteii veniti in vizita,iar randurilor acestui distins jurnalist le voi da "ignore".
Wednesday, July 25, 2007
thin lines
"Believe when you lie you will never need to recognize yourself"...cum o fi sa minti pana sa nu mai stii nici tu insuti ce e real si ce nu? Poate ca aceasta e reteta succesului, insa nu sunt dispusa sa platesc acest pret, pentru ca in cazul acesta succesul devine asa cum citeam candva, undeva "o zombificare acceptata". Prefer sa-mi contemplu caderile sa simt o mie de dureri, dar sa nu devin o papusa voodoo care poate sa zambeasca frumos in fata tuturor, dar de fapt sa nu fie altceva decat o bomba cu ceas ascunsa intr-un ambalaj frumos colorat, o sfera colcaind de refulari si esecuri pe care sa le pun pe seama altora.
"Suntem liberi fara nici o scuza" zicea Sartre, suntem liberi sa castigam iubirea si aprecierea celoralti dar la fel de usor sa o si pierdem, totul se joaca pe o carte iar puntea dintre moral si imoral , dintre real si fals e sensibila se poate rupe oricand, sau, de ce nu, se poate incalci si nu mai distingi nimic de nimic.De fapt lozul cel mare al vietii nu consta in a avea 3 masini ultimul racnet, haine scumpe, case in zone exotice s.a.m.d. Things come and go , but feelings don`t change if you don`t betray them. Fericirea este inca legata de gasirea partii complementare a fiecaruia si de prieteniile pe care le leaga. Restul e nisip , e praf in ochii celor care se lasa prinsi in acest carusel al iluziilor de preamarire. Se traieste pentru flash-back-ul final, momentul in care mori, in care ti se deruleaza at full speed toate amintirile.
"Suntem liberi fara nici o scuza" zicea Sartre, suntem liberi sa castigam iubirea si aprecierea celoralti dar la fel de usor sa o si pierdem, totul se joaca pe o carte iar puntea dintre moral si imoral , dintre real si fals e sensibila se poate rupe oricand, sau, de ce nu, se poate incalci si nu mai distingi nimic de nimic.De fapt lozul cel mare al vietii nu consta in a avea 3 masini ultimul racnet, haine scumpe, case in zone exotice s.a.m.d. Things come and go , but feelings don`t change if you don`t betray them. Fericirea este inca legata de gasirea partii complementare a fiecaruia si de prieteniile pe care le leaga. Restul e nisip , e praf in ochii celor care se lasa prinsi in acest carusel al iluziilor de preamarire. Se traieste pentru flash-back-ul final, momentul in care mori, in care ti se deruleaza at full speed toate amintirile.
Friday, July 6, 2007
delir
Visele sunt fluturi cu aripi catifelate,
sufletul e
gandurile? Gandurile sunt vantul ce le da élan ca sa poata zbura.
Asa ar fi fost frumos sa fie.
in realitate? Realitatea e un condotier .
Aici, in lumea mercenarului visele sunt gaze de-o zi,
sufletul e doar bordelul vietii,
unde aceasta femeie usoara cu ochi alunecosi
aduce placeri carnale, saruturi vinovate
si se imbaiaza intr-o mare de pacate,
care-i zbarcesc pielea de textura satinului si culoarea lunii;
ochii isi pierd stralucirea demonica ,
raman sa fie doua lumini in penitenta,
camera ei de odinioara cu parfum obscen,
se ineaca acum in fum de tigara si miros de cafea ieftina,
iar clientii-mosi libidinosi cu guri strambe si maini hulpave
o lovesc si o scuipa …
Pe pat zac moarte , insirate cadavre de visuri si iubiri
si poate si starvul fericirii- embrion avortat.
Wednesday, June 27, 2007
Doi in unu`
A aparut o noua carte semnata Al. Vakulovski!Yeee, mi-am zis.
Dau un search pe Google si citesc cateva fragmente bune din carte... a fost o senzatie de down, pentru mine care am citit pe nerasuflate Pizdet. Plictiseala totala , clisee invechite , aceleasi "baga-mi-as pula in ea de viata de rahat"... nimic interesant. Am avut cateva momente senzatia ca e doar o ciorna , si daca e sa tinem cont de editura la care a aparut ar fi trebuit sa fie cu mult mai buna decat restul, dar se pare ca Vakulovski e in criza de inspiratie si ca are nevoie de o pauza sau de alte subiecte , poate viata altcuiva, nu a sa proprie, in orice caz alta abordare. Coperta frumos colorata, ce-i drept (rosu , galben , negru...un apropo la Germania poate , la civilizatie?) O femeie , care ar putea simboliza viata fiecaruia dintre noi, iar "obiectul muncii" acestei tarfe este o matriosca , simbolul Chisinaului sau si Bucurestiului, ca doar nu suntem cu mult mai buni decat "fratii nostri de peste Prut". Desi aceasta coperta ar putea anunta un continut interesant, spun cu regret ca nu prea e asa. Poate ma insel , nu pretind a emite o parere avizata , in nici un caz. Desi acest roman m-a dezamagit total , astept cu nerabdare urmatoarea carte semnata de el si sper sa ma surprinda placut, sa pot scrie "de bine".
II.
Insa acum ma gandesc ca ploaia asta cu piatra, furtunile care sunt pe punctul de a se transforma in tornade, canicula si toate evenimentele din viata cotidiana nu sunt decat un rezultat al actiunilor noastre , al resemnarii si nepasarii de care am dat dovada mereu, agatandu-ne de caracterul nostru "balcanic".
Ei sunt de vina , asa zicem mereu , nu? Care "ei"? "Politicienii". Si noi? Noi ce facem? Ridicam din umeri, ne vaitam si dam vina pe "sistemul care nu merge ,adica mege prost" . La revolutie am avut sansa de a incepe o noua viata si ni l-am ales pe Iliescu? Concluzie? Au murit prea multi oameni aproape degeaba , prea putine lucruri s-au schimbat in bine .
Ecologia? Pai , ce ar fi de spus aici? Ne-am facut case cu 10 camere ( si stam in 2) , am taiat copaci in nestire , fara sa plantam altii in loc, folosim masina ca sa mergem 500 de metri pana la supermarket , ne ducem la padure si lasam o mare de gunoaie (PETuri in special,dar nu numai) si acum ne intrebam de ce asistam la asa evenimente climatice?
Uite d`aia! Fuck you Romania!
II.
Insa acum ma gandesc ca ploaia asta cu piatra, furtunile care sunt pe punctul de a se transforma in tornade, canicula si toate evenimentele din viata cotidiana nu sunt decat un rezultat al actiunilor noastre , al resemnarii si nepasarii de care am dat dovada mereu, agatandu-ne de caracterul nostru "balcanic".
Ei sunt de vina , asa zicem mereu , nu? Care "ei"? "Politicienii". Si noi? Noi ce facem? Ridicam din umeri, ne vaitam si dam vina pe "sistemul care nu merge ,adica mege prost" . La revolutie am avut sansa de a incepe o noua viata si ni l-am ales pe Iliescu? Concluzie? Au murit prea multi oameni aproape degeaba , prea putine lucruri s-au schimbat in bine .
Ecologia? Pai , ce ar fi de spus aici? Ne-am facut case cu 10 camere ( si stam in 2) , am taiat copaci in nestire , fara sa plantam altii in loc, folosim masina ca sa mergem 500 de metri pana la supermarket , ne ducem la padure si lasam o mare de gunoaie (PETuri in special,dar nu numai) si acum ne intrebam de ce asistam la asa evenimente climatice?
Uite d`aia! Fuck you Romania!
Monday, June 18, 2007
Music &wishes
Music and wishes
Da , Lacuna Coil , o noua descoperire de-ale mele in ale goth rock-ului , care e mistic , e magic, te poarta dincolo si te aduce si inapoi (daca mai vrei sa te intorci). Eu nu m-as mai intoarce , eu as vrea sa raman undeva suspendata in timp si spatiu , nu din cauza ca mi-ar fi frica de batranete , nu, nici pomeneala , batranetea ne face mai frumosi daca stim sa o asteptam , daca stim sa o primim. Batranetea nu inseamna descompunere , moarte , ci desavarsirea fiintei , este etapa vietii in care putem privi detasati la cei mai tineri , le putem da sfaturi pertinente desi suntem constienti ca nu le vor asculta . Atunci stim ca vor cadea , ca vor suferi rani adanci , atat de adanci incat durerea le va schimonosi chipul neatens de riduri , si din piepturile lor vor izbucni tipete mute, pentru ca nu-i asa, si acum ca si atunci cand noi eram tineri ceilalti nu aveau timp sa plece urechea la cei de langa ei carora poate le-ar fi facut bine macar daca le-ar fi oferit o batista sa stearga paraiasele de lacrimi ce sapau in obrajii lor niencercati de greutatile vietii.
Dar nu , mergem , nu ne oprim , alergam de parca viata ar fi o cursa , in care cel mai rapid castiga jack-pot-ul si nu e asa, fabula aceea haioasa din copilarie cu testoasa si iepurele ar trebui sa ne dea de inteles ca e mai important sa faci fiecare pas constient de consecintele pe care le poate avea , ca putem castiga cursa prin reflectie si nu printr-o goanna nebuna dupa cai verzi pe pereti la finele careia ne simtim la fel de goi ca la inceputul ei.
Am ajuns intr-un stadiu in care ma gandesc pentru ce traiesc , ce vreau de la viata, pentru ca nu ma regasesc in visurile generatiei mele (un job care sa-mi aduca 2000 de euro pe luna pe care sa-i cheltuiesc la shopping , sau in calatorii in care sa vad doua orase dintr-o tara si apoi sa zic ca stiu cum e in Franta , Grecia sau nu mai stiu unde). Nu neg , vreau si eu 2000 de euro pe luna ca sa ma pot duce la teatru de fiecare data cand se anunta o piesa buna cu o distributie pe masura, ca sa o pot arde aiurea intr-un café-bar frecventat de poeti tineri care fumeaza lucky strike , pall mall din coltisorul meu sa le ascult gandurile printre norisorii fini de fum de tigara in timp ce vreun coleg , ce sta cu mine la masa imi explica ce s-a mai predat la un curs sau altul, sau sa ma duc la toate concertele la care mi-ar placea sa merg si pentru ca “ traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” nu pot. Am omis ca as vrea sa calatoresc, dar sa vad atat metropolele cat si satucurile care respira inca traditiile tarii respective pentru ca in toate orasele gasesti Mc Donalds, Nike, Puma etc , dar rareori mai pastreaza elemente care sa aminteasca de istoria tarii si oricat de amabili ar fi receptionerii de la un oarecare hotel de 5 stele, tot vei simti raceala unui loc de dormit platit, in timp ce stand la un bordeias dintr-un satuc intepenit in timp cu siguranta oamenii aceia simpli vor reusi sa te faca sa te simti “ca acasa”, pentru ca, atunci cand singuratatea te copleseste vei putea sta de vorba cu gazda fara sa-i lasi bacsis. Multi stramba din nas cand li se spune ca e mai frumos sa stai la o casuta de oameni gospodaridecat intr-un hotel insipid, dar amintirile mele cele mai frumoase din calatorii se leaga de astfel de casute unde m-am cazat.
Spuneam intr-una din scrierile anterioare ca moartea are bun-simt , e ciudat ca inca mai cred asta cand o prietena se lupta sa se trezeasca in dimineata urmatoare. Se zice ca fiecare ne nastem cu o misiune si dupa ce am indeplinit-o , moartea ne ofera repausul pe care il cersim de cand am ajuns constienti de noi insine. Batranii nu se tem de moarte , pentru ca pentru ei este ceva firesc , e doar un moment al vietii , e in firea lucrurilor ca noi copiii sa ne ingropam parintii , sa-i plangem si sa ne rugam pentru ei , sa aiba o viata mai buna acolo decat cea pe care au avut-o aici . Si pentru ca moartea e o lady atunci n-ar trebui sa ma tem pentru ea , pentru ca nu e moartea cu coasa , pentru ca respecta viata si faptul ca parintii nu trebuie sa-si inmormanteze copiii. Se mai spune ca Dumnezeu ne supune la atat de multe incercari pentru ca ne iubeste. Atunci se presupune ca ar trebui sa ma bucur pentru ea, dar nu pot, poate pentru ca inca nu mi-au crescut suficient de mult aripile credintei incat sa ma pot bucura ca sufar , sau ca altii sufera in vederea unei vieti viitoare , asta poate fi din cauza ca nu am o credinta ferma care sa ma lase sa cred intr-o alta existenta mai buna decat cea de acum.
Domnisoara Cristina
Saturday, June 16, 2007
In ochii mei isi au reflexia povestile a zeci de oameni pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, de aceea mi-e greu sa ma privesc in oglinda , ma tem ca povestile lor isi vor asterne stigmatul pe cordul meu…
Sunt o fugara , fug de instanta suprema de judecata , de constiinta mea, care imi spune ca oricat de bine as disimula in fata celorlalti nu ma pot minti pe mine insami , ca in fond am ramas aceasi copila ,cu plete blonde-aramii , cu fruntea deseori incretita si barbia tremuranda caci nu si-a invatat temeinic si ireversibil lectia nepasarii, cu obrajiori rosii pe care acum din ce in ce mai des se scurg paraiase de lacrimi, semne ale vinii de a fi slaba in fata propriilor mele sentimente , in fata viselor care ma prind de fiecare data in mrejele lor….si mi-e frica stiu ca voi cadea , dar sunt atat de ademenitoare neverlands-urile pe care mi le perinda prin fata ochilor…Aceasta pseudo-evadare este o himera pentru ca pot scapa de tot , insa memoria , acest inamic feroce al fericirii si linistii pandeste la fiece colt , asteptand momentul in care sa atace si sa-si ingenuncheze prada, si s-o insface fara a-i lasa cale de scapare.
Friday, June 15, 2007
smoke
de cate ori am spus ca o sa –ti ucid imaginea ce s-a lipit de retina mea,
de tot atatea ori am spus ca nu voi mai fuma , dar fumul imi face bine…
viata mea e o tigara…focul sunt eu, un foc mocnit ce poate naste implozii,
fumul este un tren ce-mi poarta gandurile tur-retur catre alte galaxii …
iar cand se va stinge …voi deveni un fum pentru fericire pierdut pe veci.
tu? tu nu esti aici sa ma stingi asa ca ma voi stinge singura,
nu-ti face griji…nu-ti voi umbri fericirea , voi muri in tacere…
nu tip, pentru ce? moartea imi aude gandurile…e suficient,
tu oricum ti-ai acoperit demult urechile si nu-mi auzi durerile
Poate candva iti vei dori sa ma auzi…dar atunci voi fi pamant..
me
Sunt eu, cea care mai crede inca intr-o lume mai buna ,
dar nu e lumea asta , e doar lumea mea, un univers in care toti simt ,
in care nimeni nu se preface ca totul e frumos si minunat ,
cand in jurul lor se plange , se frang visuri si se sfarama vieti
iar oamenii ascund totul sub un strat gros de fond de ten
in care nu sunt gloante si sageti veninoase ,
in care toate luptele se poarta fata in fata, corp la corp.
Disimularile acestea ma epuizeaza, imi seaca sufletul de orice speranta ,
si ce daca ma dispretuiesc , ce daca arunca cu zeflemele de prost gust in mine,
pentru ca refuz sa mor …da , pentru mine a trai doar pentru a vedea totul in roz
e mai rau decat a muri, inseamna a trai intr-o minciuna proprie,
eu nu mai cred decat in cei care au curajul sa-si puna sufletul pe tava ,
fie pentru a-l vedea disecat , fie pentru a fi indragit, iubit sau dispretuit.
Daca mi-ar taia cineva sufletul pe lung ar vedea in viscerele mele toate visurile,
m-ar vedea pe mine , nu doar o imagine frumoasa sau poate mai urata ,
este nevoie sa invat sa sufar ca sa invat sa iubesc si sa fiu fericita,
cred ca inca nu mi-am iubit toate ranile, pentru ca durerile vin inca neinsotite.
the art gallery
Ziua de azi nu parea sa aduca nimic nou in viata mea. Mi-am luat mizeria de bursa, am fost si am baut un suc , am fumat cateva tigari si apoi ne-am mai plimbat putin. Cand sa plec si eu home am aruncat o privire spre Galeriile de arta focsanene si un afis "colorat" in negru imi zambea din usa si am intrat cu pasi mici si timizi.2 pictori , 2 viziuni diferite. Primele tablouri erau intesate de simboluri , destul de greu de surprins de un novice in tainele artei ca mine desi m-am straduit. Recunosc faptul ca in momentele alea m-am simtit proasta , pentru ca nu ma puteam desprinde de existenta imediata , nu-mi puteam lasa mintea sa zboare catre noi semnificatii , aveam nevoie de un elan din exterior si din fericire era acolo pictorul care mi-a explicat ce si cum , insa exact in masura in care aveam eu nevoie , fara sa-mi dezbrace intr-un mod obscen creatia lui , a stiut sa-mi arate doar directia lasandu-ma pe mine sa gasesc the right path , my path , sa ma regasesc pe mine .
Timpul trecea, ca un nebun intr-un ferrari dar nici ca-mi pasa de el. A fost singura persoana care a reusit sa ma convinga de existenta lui Dumnezeu pe deplin.Inca odata mi-am demonstrat ca nu exista necunoscuti decat daca nu incerci sa-i cunosti, sau se inchid etans in fata ta. La plecare ne-a spus ca pasarea zboara nu din placerea de a da din aripi , ci pentru ca inceraca sa gaseasca un curent favorabil ca sa poata pluti . Ar trebui sa invatam de la pasari sa cautam doar sa gasim echilibrul dintre lumea exterioara si noi insine , fara sa ne zbatem aiurea incercand sa ne adaptam la valorile altora , fara a incerca sa ne construim viata in speranta obtinerii unei high life , pentru ca de fapt nu asta ne face fericiti , pentru ca God ne raspunde mereu , dar noi trebuie sa stim doar ce si cum sa intrebam , ca El ne iubeste dar noi nu-l iubim pentru ca fumam , ne imbatam , ne epuizam cu buna stiinta , injuram etc. Si o chestie strange at least ...ca moartea e o lady cu bun-simt pentru ca ea vine doar la cei care au dus o viata morala , oferindu-le pasaportul catre o existenta mai buna si ca restul din care nu sunt sigura daca fac sau parte , murim de morti violente care nu sunt aduse de aceesi lady.
Timpul trecea, ca un nebun intr-un ferrari dar nici ca-mi pasa de el. A fost singura persoana care a reusit sa ma convinga de existenta lui Dumnezeu pe deplin.Inca odata mi-am demonstrat ca nu exista necunoscuti decat daca nu incerci sa-i cunosti, sau se inchid etans in fata ta. La plecare ne-a spus ca pasarea zboara nu din placerea de a da din aripi , ci pentru ca inceraca sa gaseasca un curent favorabil ca sa poata pluti . Ar trebui sa invatam de la pasari sa cautam doar sa gasim echilibrul dintre lumea exterioara si noi insine , fara sa ne zbatem aiurea incercand sa ne adaptam la valorile altora , fara a incerca sa ne construim viata in speranta obtinerii unei high life , pentru ca de fapt nu asta ne face fericiti , pentru ca God ne raspunde mereu , dar noi trebuie sa stim doar ce si cum sa intrebam , ca El ne iubeste dar noi nu-l iubim pentru ca fumam , ne imbatam , ne epuizam cu buna stiinta , injuram etc. Si o chestie strange at least ...ca moartea e o lady cu bun-simt pentru ca ea vine doar la cei care au dus o viata morala , oferindu-le pasaportul catre o existenta mai buna si ca restul din care nu sunt sigura daca fac sau parte , murim de morti violente care nu sunt aduse de aceesi lady.
Subscribe to:
Posts (Atom)