Somn

Azi-noapte somnul nu voia sa-mi aline nelinistile, sa-mi ofere o moarte e cateva ore.
Voiam doar sa uit de mine, si nimic altceva decat blestemata asta de odihna nocturna nu ma poate ajuta. Unii ca sa poata dormi iau un somnifer si “vise dulci” ii inconjoara. Insa daca as incepe sa iau si eu pastile aducatoare de reverie sau doar liniste as ajunge dependenta de ele.
Ma gandeam ca Dumnezeu nu ne da raspunsuri pentru ca nu stim sa punem intrebari, sau poate ca nu meritam sa ne fie elucidate unele nelamuriri ce ne tulbura existenta asta mizerabila.
IUbirea… ooof, ea din nou, mereu, o port in vene, in fiecare tesut, in fiecare picatura de sange, imi scalda zilnic fiece coltisor al meu in apele ei aprinse si amagitoare.
Mi-a fost mereu greu sa zic “te iubesc”, asta pentru ca mi-a fost frica de consecinte, sau de ceilalti. Pentru ca la varsta asta cruda de nici 20 de ani a iubi nu este ceva admirabil, sau ma rog, de apreciat decat in masura in care sentimentul asta ti-e impartasit. Altfel e ca si cu bunatatea… Esti bun , esti prost, iubesti esti fraier.
De ce pana mea, nu intelege aproape nimeni ca a iubi este una dintre putinile acte nobile de care noi oamenii ar trebui sa fim in stare? Ca nu conteaza decat sa iubesti, ca oricum tu n-ai sa ai habar nicioata daca celalalt te iubeste pe bune, si nici el n-are nici o certitudine daca tu il iubesti pe el/ea si asta pentru ca ah, suntem oameni, suntem artisti in ale disimularii, problema e ca vine o zi, un moment in care ne incurcam in hatisurile propriilor minciuni si ajungem sa ratacim ca bezmeticii intr-o ceata de n-o tai nici cu flexul, si nu mai gasim nici macar drumul catre noi insine, daramite catre ceilalti.
Si totusi ca sa poti trai cat de cat bine, ca tot ne-a mintit asa frumos Base trebuie sa ne prefacem azi, maine si-n toate zilele vietii noastre ca suntem tari, ca suntem invincibili, ca suntem niste Schwartzanegari imbatabili, sau mai bine zis niste Jackie Chan-I care tot fenteaza viata si scapa neatinsi…hahaha…

25 noiembrie 2007