In ochii mei isi au reflexia povestile a zeci de oameni pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, de aceea mi-e greu sa ma privesc in oglinda , ma tem ca povestile lor isi vor asterne stigmatul pe cordul meu…

Sunt o fugara , fug de instanta suprema de judecata , de constiinta mea, care imi spune ca oricat de bine as disimula in fata celorlalti nu ma pot minti pe mine insami , ca in fond am ramas aceasi copila ,cu plete blonde-aramii , cu fruntea deseori incretita si barbia tremuranda caci nu si-a invatat temeinic si ireversibil lectia nepasarii, cu obrajiori rosii pe care acum din ce in ce mai des se scurg paraiase de lacrimi, semne ale vinii de a fi slaba in fata propriilor mele sentimente , in fata viselor care ma prind de fiecare data in mrejele lor….si mi-e frica stiu ca voi cadea , dar sunt atat de ademenitoare neverlands-urile pe care mi le perinda prin fata ochilor…Aceasta pseudo-evadare este o himera pentru ca pot scapa de tot , insa memoria , acest inamic feroce al fericirii si linistii pandeste la fiece colt , asteptand momentul in care sa atace si sa-si ingenuncheze prada, si s-o insface fara a-i lasa cale de scapare.