M-am trezit cu ploaia batandu-mi in geam, m-am ridicat din pat si am aprins soba asa incat zgomotul focului zbatandu-se in soba sa inghita acordurile triste ale ploii care se impletesc cu « Caramel» (Suzanne Vega). Simt nevoia sa scriu, nu stiu alta metoda mai buna de a-mi linisti mintea chinuita de sute, mii de intrebari ce graviteaza in jurul lui «a fi sau a nu fi».
“Forsaken” mi-a trezit lacrimile care mi s-au strans in gat. Intotdeauna le simt stranse in piept sau in gat, prea rar se ivesc in coltul ochilor ca sa se prelinga apoi pe obraji, asta neinsemnand ca nu ma doare nimic, ca sunt imuna la tot ce se intampla in jurul meu, ca nimic nu ma atinge, ci pur si simplu ca totul ramane ghemuit in inima, ca am mii de spini infipti in mine, iar tot ce imi doresc este sa nu inceapa sa doara toti deodata, a-I face sa nu ma doara deloc ar fi doar o utopie.
No comments:
Post a Comment