Dezmiarda-mi chipul cu o raza de soare, leaga-ma de tine cu o raza de luna si inveleste-ma c-un manunchi de stele....Principalul e sa nu-mi dai drumul :)

Saturday morning

A ramas in urma acea dimineata de sambata in care stateam pe plaja din Vama, ma gandeam la povesti frumoase si trageam cu sete din tigarusca tare, combinata cu o cafea somnoroasa, asa ca mine. Mi-era dor,dar mi-era totusi bine, cu mine, in mine si totusi lipsea ceva si atunci si lipseste si acum , insa acum lipsa aceea doare, atunci stiam doar ca exista si atat, la fel cum stiu ca exista copii anorexici, copii batuti de parinti, alcoolici, la fel cum stiu ca exista foamete si o mie si una de nedreptati aplicate oamenilor slabi.
Acum imi vine in minte un vers dintr-o piesa , care suna cam asa: "we were only 18, we were supposed to stay clean." Dar a trecut si varsta aia si peste noi au curs rauri de noroi, dar asa cum zicea Sartre, "nu exista victime inocente", sau cel putin nu suntem noi alea.

P.S : Scuze Resto, nu era chiar asa de golasa postarea... doar ca imi trebuia ceva timp sa pot recunoaste niste chestii fata de mine insami.

As vrea sa nu mai ranesc, sa nu ma mai ranesc si sa nu mai doara... dar ar fi trist si asa daca ar fi, nu? Ar insemna totusi sa diminuez coeficientul de rautate care pana la urma nu face altceva decat sa ma sece de vlaga. Si cu toate astea nu le am cu intorsul celuilalt obraz...hmmm... lasa ca o sa mai vina dimineti tarzii, imbatranite de somn in care o sa-mi zambeasca cineva de buna dimineata, iar cineva-ul asta va putea sa ma raneasca, dar si eu voi putea sal ranesc... sau se poate oare sa iubesti fara sa-i faci nici cel mai mic rau, adicatelea fara sa-i trezesti macar o lacrima si o incruntare pe chip?
Who knows... not me, that`s for sure...

Totul va reincepe intr-o dimineata cu soare bland, mult verde, si o cafea tare cu o tigara alaturi. Si va fi senin, si va fi cald si bine...

Haotica Ana (Caotica Ana)

Acest film, care da titlul post-ului a rulat aseara la sala Elvira Popescu (Institutul Francez).
Pelicula spaniola a carei regie e semnata de Julio Medem are un inceput frumos,plin de culoare locala si nu numai. Este adusa in prin plan o tanara, poate nu neaparat frumoasa, dar cu certitudine interesanta, care duce o viata idilica intr-o pestera, in Ibiza, alaturi de tatal ei. Este o fiinta pura, care-si cauta identitatea, insa nu o cauta in profunzimi, o cauta explorand lumea exterioara ce o inconjoara si o fascineaza. Talentata in ale picturii ea este remarcata de o protectoare a artei care ii deschide o lume noua, una in care sa poata evolua ca artist, o va duce in casa sa din Madrid alaturi de alti tineri talentati pentru a o ajuta sa evolueze ca artista. Insa ea refuza sa picteze in profunzime asa cum este sfatuita intrucat ii era frica sa descopere ce se afla in subconstientul ei.
In aceasta casa ea isi va cunoaste prima iubire, probabil singura, asa cum reiese din evolutia ei, iar odata cu intalnirea acestui barbat-copil va descoperi ca in subconstientul ei se gasesc amintiri vechi de 2000 de ani, adunate din toate vietile ei anterioare, vieti in care a fost intotdeauna femeie si a avut morti violente tanara fiind mereu. De ce spun ca el e un barbat-copil? Pentu ca undeva spre finalul introspectiilor ei in ea insasi prin hipnoza descopera ca el a fost fiul ei intr-o viata trecuta.Prin scenele erotice nu se realizeaza niste clisee menite sa faca din acest film unul comercial ci sunt niste scene cu extaz pur rezultat dintr-o legatura simbiotica intre cei doi, care poate scruta timpul, distantasi chiar mortile lor.
Totusi filmul are si niste minusuri, care mi-au stirbit prima impresie, respectiv pierderea in prea multe detalii, devine un fel de emisiune tv in care se vorbesc multe fara a se spune in esenta nimic. De exemplu scena in care Ana e chelnerita intr-un restaurant al unui hotel de lux si ajunge in camera unui turist, si pt a-i arata dispretul ei pentru aerele lui de om avut apeleaza la un gest sa zicem neortodox, iar aceasta actiune a ei ii raneste orgoliul si ajunge s-o loveasca violent, iar aceasta ii aminteste de prima ei moarte, moartea ei in calitate de zeita, moarte datorata unui barbat.Rememorarea primei ei morti, prima cadere aproape asemanatoare cu cea luciferica nu ar fi trebuit corelata cu ceva atat de obscen, atat de sarac in semnificatii.
Per total as putea sa-i acord cu indulgenta nota opt, desi prietenii cu care l-am vizionat au fost mai aspri si i-au acordat sapte dar pentru bogatia decorului, pentru jocul fascinant de cadre, pentru atmosfera de delir ("delicioasa" si totusi atat de dureroasa pentru eroina)de la inceputul filmului, eu i-am oferit un punct in plus.
Vizionare placuta, in cazul in care caderea in diverse mitologii, psihologie, hipnoza, paranormal si spleenuri va e pe plac!