A venit vremea pentru zambete, pentru soare pe toate strazile nu doar pe a mea, pentru iubit si daruit:zambete, momente frumoase, stari de bine si dimineti somnoroase

Tiamat - Cain

A trecut ceva de cand n-am mai scris aici. Nu pentru ca n-as fi avut ce, insa imi lipsea sclipirea aceea care face condeiul sa alunece sprinten pe foaie sau care face degetele sa zburde pe tastatura. Cain este o piesa creata de un suflet chinuit de intrebari, de nelinisti, nesiguranta si luminat de un soi de iubire care vrea sa sparga limitele impuse de viata si moarte, pe scurt limitele unei vieti de muritor. Nu este vorba de o iubire adolescentina, dimpotriva este vorba de o iubire matura, care a trecut peste multe piedici. Este o iubire care desi pentru altii ar putea parea ilogica este sentimentul pentru care ar jertfi orice inclusiv divinitatea suprema. In numele iubirii sale el creaza noi zei care sa le protejeze iubirea. Este vorba de "Mother-of- Pearl" (creata de insusi Dumnezeu), iar iubita lui este puntea intre pamant si inalt. Pentru el nu conteaza daca iubirea lor se va concretiza in viata lor ca oameni sau dincolo de moarte, deoarece iubirea lui e indeajuns de puternica sa traverseze Styx-ul. Toata aceasta poveste este spusa pe note de Johan Edlund chitarist si solist al trupei. Acestea fiind spuse, auditie placuta!

Viata bate filmul si invers

Cu totii cunoastem sintagma "Viata bate filmul", dar daca ne-am gandi putin la faptul ca imaginatia poate naste monstri si nu numai am putea spune ca intrucatva si filmul prin forta ideii redate poate "bate" unele scene din viata. Cu totii am iubit macar odata in viata si ne-am furat-o de la subiectul iubirii noastre intr-un fel sau altul; fizic sau psihic, probabil de aici si expresia de mind fucking. Ceea ce am ajuns sa constientizez cu regret e ca atunci cand iubim ranim cel mai mult, pentru ca ne e atat de frica sa suferim incat involuntar preferam sa le facem rau celor pe care de alfel sustinem ca ii iubim. In seara asta am vazut "Blue Valentine"- e o drama romantica, insa nu siropoasa in care sunt puse in paralel secvente din inceputul fericit al relatiei unor tineri si secvente din viata lor de adulti cu frustrari, dorinte si esecuri. Ceea ce mi-a placut este ca atat secventele fericite cat si cele din partea mai noircie au fost redate cu aceeasi intensitate pentru ca acei ce vizioneaza filmul sa simta haul ce s-a cascat in acel cuplu. Nu e o tema inedita insa mie una mi-a amintit de o relatie in care la inceput credeam ca mi-am intalnit sufletul pereche si urmarind filmul m-a busit plansul,pentru ca era ca si cum cineva ar fi proiectat pe un ecran deziluziile mele si mi le arata cu degetul si era o discrepanta uriasa intre cat de frumoasa a fost la inceput relatia cu plimbari in miez de noapte si tot felul de dragalasenii si intre cat de dezolant a ajuns sa fie finalul in care prea tineri fiind am jucat un ping-pong de mare anvergura cu toate sentimentele noastre neconstientizand cat de mult rau ne faceam. Atunci cand in final am realizat, era prea tarziu, intrucat toata iubirea noastra se sparsese in cioburi mici pe care niciodata n-am fi putut sa le lipim la loc. P.S: Multumesc Adriana pentru sugestie!

Azi

Azi am realizat ca singurele momente cand suntem frumosi si buni sunt cele in care iubim cu toata inima si ni se raspunde in aceeasi nota. Doar in conditiile acestea suntem buni, ne purtam cu manusi si nu calcam in picioare pe cel de langa noi, altfel, in lipsa acestui sentiment intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu tot o vom face. Suntem egali doar in masura in care putem iubi egal cu ceilalti, pentru ca doar astfel vom putea proteja la fel de multe alte ego-uri si vom putea sa ne abtinem sa nu inecam alte existente in indiferenta sau rautatea noastra. Ciudat e ca ne nastem cu toate astea: capacitatea de a iubi, de a uri si de a fi indiferent. Ceea ce ne face mai buni fata de altii e doar procentajul majoritar de iubire din noi. Eu nu cred ca putem controla sentimentele. Cred ca putem doar sa ne prefacem ca ne plac unii oameni, pe care de altfel nu-i putem inghiti de nicio culoare, dar ne purtam frumos doar de dragul complezentei si dintr-un avant de bon-ton, dar nu putem sa iubim decat un numar de oameni. Eu nu cred ca in noi exista un infinit de iubire, eu cred ca exista doar o cantitate anume pe care o administram in functie de afectele si reactiile chimice care se produc intre noi. De ce spun asta? Eu am realizat ca nu pot iubi un om doar pentru ca se poarta frumos cu mine, pot sa apreciez ce face pentru mine, dar nu il pot iubi. A iubi inseamna pentru mine sa gasesc in acel cineva o parte din mine sau ceva ce imi lipseste mie in el si acea persoana experimentand aceleasi sentimente vis-a-vis de mine imi creeaza o anume senzatie de confort emotional si asta ma apropie de acel cineva. Asadar iubirea se naste din diferente, asemanari si reciprocitate. In momentele in care iubim radiem pentru ca, de fapt, nu ne mai simtim singuri si neintelesi. Voi ce credeti?

...

Si te-am iubit cu patima cu care marea isi strange valurile la pieptul ei; niciodata la fel si totusi mereu plina de iubire...

Lately

In ultima vreme am inceput sa iubesc cu mai multa detasare dar si cu mai multa patima, dar am inceput si sa urasc cu o forta nebanuita, probabil nascuta dintr-o imensa torta a carei flacara se hraneste cu emotii negative.
Candva cineva imi spunea " the more people I meet the more I love my dog". Sunt momente, in care ii dau dreptate.Sunt oameni care n-au curajul sa te urasca fatis, nu pot fi altfel decat subversivi pentru ca le lipseste argumentul aversiunii. Cred ca am inceput sa urasc, mocnit ca o lava care clocoteste inauntrul pamantului dar care indubitabil candva va iesi din strafundurile pamantului.
Poate am nevoie sa reincep sa iubesc, sa nu-mi mai pese de nimic altceva decat de subiectul si obiectul iubirii mele. O sa-mi fac curaj sa reincep sa decojesc de secrete, sa deposedez de arme si masti un alt om. That`s love all about. E despre a iubi pe cineva de dimineata pana seara si din inima noptii pana la rasarit in toate ipostazele lui: puternic, slab, copil, barbat, confident, mentor. E despre toate astea si despre inca multe altele pe care o sa i le soptesc intr-o dimineata cu ploaia plangand la geam si cafeaua aburind in ceasca ca o femeie in plin extaz.

Dezmiarda-mi chipul cu o raza de soare, leaga-ma de tine cu o raza de luna si inveleste-ma c-un manunchi de stele....Principalul e sa nu-mi dai drumul :)

As vrea sa nu mai ranesc, sa nu ma mai ranesc si sa nu mai doara... dar ar fi trist si asa daca ar fi, nu? Ar insemna totusi sa diminuez coeficientul de rautate care pana la urma nu face altceva decat sa ma sece de vlaga. Si cu toate astea nu le am cu intorsul celuilalt obraz...hmmm... lasa ca o sa mai vina dimineti tarzii, imbatranite de somn in care o sa-mi zambeasca cineva de buna dimineata, iar cineva-ul asta va putea sa ma raneasca, dar si eu voi putea sal ranesc... sau se poate oare sa iubesti fara sa-i faci nici cel mai mic rau, adicatelea fara sa-i trezesti macar o lacrima si o incruntare pe chip?
Who knows... not me, that`s for sure...

Totul va reincepe intr-o dimineata cu soare bland, mult verde, si o cafea tare cu o tigara alaturi. Si va fi senin, si va fi cald si bine...

Haotica Ana (Caotica Ana)

Acest film, care da titlul post-ului a rulat aseara la sala Elvira Popescu (Institutul Francez).
Pelicula spaniola a carei regie e semnata de Julio Medem are un inceput frumos,plin de culoare locala si nu numai. Este adusa in prin plan o tanara, poate nu neaparat frumoasa, dar cu certitudine interesanta, care duce o viata idilica intr-o pestera, in Ibiza, alaturi de tatal ei. Este o fiinta pura, care-si cauta identitatea, insa nu o cauta in profunzimi, o cauta explorand lumea exterioara ce o inconjoara si o fascineaza. Talentata in ale picturii ea este remarcata de o protectoare a artei care ii deschide o lume noua, una in care sa poata evolua ca artist, o va duce in casa sa din Madrid alaturi de alti tineri talentati pentru a o ajuta sa evolueze ca artista. Insa ea refuza sa picteze in profunzime asa cum este sfatuita intrucat ii era frica sa descopere ce se afla in subconstientul ei.
In aceasta casa ea isi va cunoaste prima iubire, probabil singura, asa cum reiese din evolutia ei, iar odata cu intalnirea acestui barbat-copil va descoperi ca in subconstientul ei se gasesc amintiri vechi de 2000 de ani, adunate din toate vietile ei anterioare, vieti in care a fost intotdeauna femeie si a avut morti violente tanara fiind mereu. De ce spun ca el e un barbat-copil? Pentu ca undeva spre finalul introspectiilor ei in ea insasi prin hipnoza descopera ca el a fost fiul ei intr-o viata trecuta.Prin scenele erotice nu se realizeaza niste clisee menite sa faca din acest film unul comercial ci sunt niste scene cu extaz pur rezultat dintr-o legatura simbiotica intre cei doi, care poate scruta timpul, distantasi chiar mortile lor.
Totusi filmul are si niste minusuri, care mi-au stirbit prima impresie, respectiv pierderea in prea multe detalii, devine un fel de emisiune tv in care se vorbesc multe fara a se spune in esenta nimic. De exemplu scena in care Ana e chelnerita intr-un restaurant al unui hotel de lux si ajunge in camera unui turist, si pt a-i arata dispretul ei pentru aerele lui de om avut apeleaza la un gest sa zicem neortodox, iar aceasta actiune a ei ii raneste orgoliul si ajunge s-o loveasca violent, iar aceasta ii aminteste de prima ei moarte, moartea ei in calitate de zeita, moarte datorata unui barbat.Rememorarea primei ei morti, prima cadere aproape asemanatoare cu cea luciferica nu ar fi trebuit corelata cu ceva atat de obscen, atat de sarac in semnificatii.
Per total as putea sa-i acord cu indulgenta nota opt, desi prietenii cu care l-am vizionat au fost mai aspri si i-au acordat sapte dar pentru bogatia decorului, pentru jocul fascinant de cadre, pentru atmosfera de delir ("delicioasa" si totusi atat de dureroasa pentru eroina)de la inceputul filmului, eu i-am oferit un punct in plus.
Vizionare placuta, in cazul in care caderea in diverse mitologii, psihologie, hipnoza, paranormal si spleenuri va e pe plac!

A mai trecut un an

Cum face toata lumea la sfarsit de an, am facut si eu o incercare in scopul realizarii unui bilant.
Sunt unele lucruri simpatice, altele extraordinare pe care le-am realizat, respectiv prietenii frumoase cu sanse de supravietuire pe termen lung, experiente de viata, care m-au mai ajutat sa mai cresc inca putin, intr-o maniera mai mult sau mai putin fericita.
Am pierdut insa multe lucruri, cel mai dureros a fost cand am realizat ca dupa trezirea dintr-o betie crunta ca l-am pierdut, ca nu mai e al meu, ca e al alteia, ca am avut poate o parte de vina, dar ca flacara care parjolise tot in jurul ei, odinioara, s-a stins.
Insa, cum vreau sa inchei anul intr-o maniera optimista, cum vreau sa cred inca that soul mates never die, va aduc in atentie o piesa dureros de frumoasa, dupa parerea mea, poate prea siropoasa pentru altii.
Un An Nou fericit!

Christmas` snow

De ieri a inceput sa ninga. Am chef sa iubesc, sa ma plimb prin zapada ca o vata de zahar care se va lipi de cizme, iar un el sa striveasca pe buzele mele un fulg de nea. Sa ne tinem de mana, si sa ne plimbam prin marea alba, sa avem in mana cate o tigara, care sa arda stinghera, iar odata ajunsi acasa, sa ne aruncam priviri poznase deasupra unei cani cu vin fiert, sau uneia de ciocolata calda.
Dar nu e el, sunt doar eu, ma voi plimba prin infinitatea de culoarea laptelui de una singura si imi voi coase noi vise.
Craciun fericit!

November story

A inceput intr-o noapte de noiembrie, cand m-ai luat de mana pentru prima data, apoi tot intr-o dimineata de toamna tarzie am baut prima cafea in pat, insa era o poveste in care aveam poate amandoi nevoie sa credem, desi stiam fiecare dinte noi ca era sortita esecului, sfarsitului, ca in racoarea noptii inimile nu se luptau sa iasa din piept ca sa se faca una, ca nu ni se taia niciunuia respiratia cand ne intalneam, ca dorul nu izvora decat din ruperea unei obisnuinte comfortabile si ca fiecare se gandea la o alta iubire din trecut.
Mi-as fi dorit sa fii o parte din mine, insa ai fost si esti las, pentru ca te tolanesti mereu langa regrete si amintiri din trecut, pentru ca nu ai curajul sa iti asumi o noua iubire, o noua durere, o noua fericire.
Te-as fi daruit un loc unde sa te cuibaresti de toate durerile exterioare, insa ai preferat sa te agati de o iluzie.
Acum in mine e doar loc pentru cel care va sti sa ma tina de mana, sa ma faca sa ma inrosesc de emotie ca atunci cand eram micuta si trebuia sa spun o poezie la serbare in fata a zeci de ochi curiosi si totusi ingaduitori si blanzi, cel in prezenta caruia voi simti ca mi se taie respiratia dar cu toate astea traiesccu adevarat doar in momentele alea de asfixie, iar tu, tu vei ramane o amintire muta si fara chip. Pentru ca asa ai ales, pentru ca n-ai simtit indeajuns, pentru ca ai fost orb, mut, surd si sufletul prea sec.
Acum de la tine tot ce vreau e doar un sarut de ramas bun, un sarut amar, un sarut poate inecat in lacrimi ce se blocheaza in gat, intr-un suspin fara ecou decat in tine sau in mine.
Adio!

(P.S: asta e ultimul meu dar pentru tine, ultimul, cel din urma, ai inteles?).

Mi-e dor de o discutie despre Dumnezeu in fata unui pahar de lichior si cu o tigara arzanda in mana, care sa aminteasca de existente efemere.
Dar a venit iarna, anotimpul cu povesti, cu vin fiert cu scortisoara si coji de portocale, anotimpul in care se iubeste la 0 grade, dar in care e cald in suflet, anotimpul in care sunt un copil hoinar pe strazile Bucurestiului, alaturi de un altul cautand impreuna fericirea, dar intotdeauna impiedicandu-ne de cioturi, insa tot ce stiu e ca voi merge mai departe, ca imi voi dori sa iubesc si sa daruiesc pana cand voi atinge neantul.
Dimineata ceasca de cafea va aburi si tigarile isi vor imprastia fumul in aerul cald din camera mea mica si cocheta. Pe fereastra se va vedea zapada asternuta peste tot si oameni zambind fara vreun alt motiv decat pentru acela ca se simt din nou pentru cateva clipe copii. Si tu, abia trezit din somn, te vei freca la ochi si imi vei zambi, asa cum stii numai tu, iar eu dupa ce vei fi mancat si-ti vei fi baut cafeaua tare, te voi lua de mana ca sa ne jucam prin nametii de zapada si sa respiram aerul atat de proaspat si rece, care mie imi aminteste de iernile copilariei mele petrecute la bunica.
Si ne vom arunca priviri poznase, si ne vom tine de sotii.
Oare asa va fi?

La multi ani si ramai cu bine!

Mai sunt cateva zile si va fi ziua ta.
Acum ceva timp mi-as fi dorit atat de mult sa fiu eu cea care iti spune "buna dimineata, la multi ani, dragul meu!",pe 1 decembrie si sa te tin in brate o zi intreaga, o viata intreaga,in loc de tristul "ramai cu bine" in acele momente tot ce as fi vrut ar fi fost sa iti zic "ramai cu mine".
Dar au fost prea multe greseli intre noi, au fost prea multe nopti scaldate in lacrimi .Stiu ca nu ma iubesti, ca probabil nici nu mai tii la mine, ca te-ai ratacit de tot in hatisul tesut de bratele fetei care iti ofera trupul ei, dar pe care n-o iubesti, care poate nu te iubeste nici ea, careia nu-i va pasa niciodata de nelinistile si tristetile tale, sau ii va pasa prea putin.In mangaierile ei nu va fi nicicand atata dragoste cat era in ale mele, nu va simti ca pluteste doar cand o iei de mana si o saruti pe frunte, nu-si va oglindi niciodata viata in ochii tai albastri.
Iti multumesc, totusi ca mi-ai arat ce inseamna sa iubesti si sa suferi la cele mai inalte cote, iti multumesc pentru noptile in care rataceam pe strazi tinandu-ne de mana, pentru cele in care plangeam pe infundate, pentru minciunile frumoase si adevarurile crude pe care le-ai infipt in mine, pentru clipele extatice, cand toata multimea de oameni disparea si eram doar noi doi, cei doi copii care voiau sa se iubeasca, sa-si apartina unul altuia.
Refuz inca sa cred in acel "n-a fost sa fie", pentru ca e prea las, e prea lapidar, prea sec prefer sa imi vad partea de vina, sa mi-o accept si sa invat din greseli, dar povestea asta s-a terminat. In definitiv, cui pe cui se scoate, daca inainte timpul si-a presarat doza de uitare.
E prea tarziu pentru regrete, pentru un alt inceput. Tot ce ne ramane e sa gasim alte brate in care sa ne refugiem de lume, de noi insine chiar.
Dar intotdeauna voi lasa un gand sa zboare catre tine si te intrebe "cum te simti?".
Ramai cu bine, albastrule!

Buna dimineata!

Fericirea e intr-o imbratisare calda intr-o dimineata tanara de toamna tarzie, e sarutul de noapte buna, si cele de buna-dimineata, e ceasca de cafea care te asteapta cuminte pe masa, e zambetul somnoros si pleoapele grele pe care le vad cand incepe ziua, e tigara solitara, uitata intr-un colt de camera care se imparte la doi, la fel ca bataile inimii.E toate astea si inca cateva ”nimicuri” pe care ti le voi sopti doar tie .

Michelangelo Antonioni - Professione- reporter ( the Passenger)

Seara de film. Strans niste prieteni, amici si mers in grup compact inspre Institutul Italian unde avea sa se intample o a doua seara de film italian, marca Antonioni.
Asteptari mari, intrucat primul film din seria de patru, a fost o drama psihologica foarte reusita, in care eroina (o actrita pentru care regizorul avea zice-se, aproape un fetis). Monica Vitti, joaca rolul unei femei care trecuse printr-un soc puternic, din care nu si-a putut reveni pe deplin. Ceea ce totusi i-a ramas nealterat a fost instinctul matern, in rest, totul din jur ii producea frica,si reactiile erau pe masura. Un film despre alienare, instabilitate emotionala, angoasa, depersonalizare in ultima instanta.
Revenind la filmul serii curente, acesta a fost as zice eu, un film, despre cautarea de sine. Este un joc al oglinzilor, prin care fiecare dintre cei doi eroi si mai ales eroul principal, Jack NIcholson, incearca sa se gaseasca pe sine si sa-si testeze limitele. Jack Nicholson aka David Locke, un jurnalist, calator prin lume, "profita" de moartea lui David Robertson, si incepe sa joace rolul acestuia, implicandu-se in toate afacerile necurate ale acestuia.Se pierde insa in jocul de masti, pentru ca omul nu poate patrunde dincolo de toate oglinzile. Dar poate nu suntem atat de diferiti si acest joc de roluri nu ni se va parea atat de dificil, pentru ca ramanem de fapt la fel, intrucat realitatile exterioare le adaptam celor interioare.
Scena care mi-a placut cel mai mult e cea in care David ii spune iubitei sale povestea unui om care fiind orb, printr-o operatie si-a recapatat vederea, insa daca pe vremea cand era orb viata lui curgea lin si fara tulburari majore odata cu intrarea in lumea celor care au acest "dar" (ghilimelele se justifica in acest caz) si-a dat seama ca lumea asta il strange, ca e totul prea meschin, a inceput sa se izoleze si in trei luni s-a sinucis pentru ca daca inainte traversa de unul singur doar cu bastonul strada odata cu recapatarea vederii, frica a pus stapanire pe el si angoasa l-a condus spre insingurare, iar insingurarea nu e de cele mai multe ori un lucru pozitiv.
Insa Antonioni e un regizor caruia nu-i place prea mult sa-si puna actorii sa vorbeasca, ceea ce-l face mai greu de "digerat" de catre unii si desi filmele sale sunt filme ale tacerii, au un fundal psihanalitic accentuat.
Il recomand cu caldura pe primul, la cel de al doilea film, e nevoie de multa, multa rabdare, pentru ca sunt multe cadre fixe, si multe planuri.Vizionare placuta! ( mersi d_3fect pentru pont!)

Intrebare in rosu si gri

Eu sunt uneori asta, din piesa asta, tu cine esti?

Moonspell- Dreamless

They thought that love was sacred
Until they met the desecrator
A sea of poison came in between them
And there was red on the ground below.
They can not breed
Bound to never rise
Their lies will be repeated
Forever

Now they're dreamless
Straight into the dark clouds
Never to come back.

Iata inca o situatie initiala idilica, cand iubirea este sacra, si din senin, atunci cand nimeni nu se asteapta, apare acel ceva care sfasie armonia, si totul e insangerat... ei, vietile lor si realitatea din jurul lor. Sunt tintuiti la pamant pentru vecie, deoarece iubirea apare o singura data in viata, iar acum regretele nu-i lasa sa se ridice , au ramas fara visuri, vise, sunt goi si totul e indoliat in jurul lor. Asta e starea in care eu n-as vrea sa ajung niciodata, ar fi una dintre situatiile in care probabil as ceda nervos, sa nu mai sper intr-o imbratisare, in sarutul de buna dimineata si de noapte buna.
They thought there's more
Than meets the eye
In face of beauty all men are blind
And the gates opened to let her through

They can not breed
Lost in the crimson skies
The nights in our heats
Will last forever.

S-au inselat sperand ca exista ceva mai frumos decat iubirea lor, poate frumusetea fizica a unei alte persoane, de sex feminin sau masculin (deja nu mai conteaza), insa in scurt timp si-au dat seama ca acel moment de slabiciune carnala a distrus si a lasat in urma doar nopti scaldate in lacrimi de sange, ca un moment de placere i-a costat mai mult decat ar fi putut visa in cele mai groaznice cosmaruri, i-a costat ratiunea existentei fiecaruia dintre noi, dragostea.
Este o tema intalnita in multe alte piese, distrugerea intregului, a fiintei androgine care aduce cu sine deznadejdea, unul dintre sentimentele cele mai de temut.

Tomnateca....

O dimineata juna cu o adiere usoara de vant , cu miros de toamna, o tigara arzanda si eu trecand prin fosnet, simtind cum tocul se infige in frunze ca degetele unui copilas intr-o vata de zahar. Coffee time, matin pour les reveurs...In noapte amantii vor face gesturi ciudate, si nu-i el, si nu-i nici ea, si nu mai sunt copiii de altadata...