A inceput intr-o noapte de noiembrie, cand m-ai luat de mana pentru prima data, apoi tot intr-o dimineata de toamna tarzie am baut prima cafea in pat, insa era o poveste in care aveam poate amandoi nevoie sa credem, desi stiam fiecare dinte noi ca era sortita esecului, sfarsitului, ca in racoarea noptii inimile nu se luptau sa iasa din piept ca sa se faca una, ca nu ni se taia niciunuia respiratia cand ne intalneam, ca dorul nu izvora decat din ruperea unei obisnuinte comfortabile si ca fiecare se gandea la o alta iubire din trecut.
Mi-as fi dorit sa fii o parte din mine, insa ai fost si esti las, pentru ca te tolanesti mereu langa regrete si amintiri din trecut, pentru ca nu ai curajul sa iti asumi o noua iubire, o noua durere, o noua fericire.
Te-as fi daruit un loc unde sa te cuibaresti de toate durerile exterioare, insa ai preferat sa te agati de o iluzie.
Acum in mine e doar loc pentru cel care va sti sa ma tina de mana, sa ma faca sa ma inrosesc de emotie ca atunci cand eram micuta si trebuia sa spun o poezie la serbare in fata a zeci de ochi curiosi si totusi ingaduitori si blanzi, cel in prezenta caruia voi simti ca mi se taie respiratia dar cu toate astea traiesccu adevarat doar in momentele alea de asfixie, iar tu, tu vei ramane o amintire muta si fara chip. Pentru ca asa ai ales, pentru ca n-ai simtit indeajuns, pentru ca ai fost orb, mut, surd si sufletul prea sec.
Acum de la tine tot ce vreau e doar un sarut de ramas bun, un sarut amar, un sarut poate inecat in lacrimi ce se blocheaza in gat, intr-un suspin fara ecou decat in tine sau in mine.
Adio!
(P.S: asta e ultimul meu dar pentru tine, ultimul, cel din urma, ai inteles?).
2 comments:
de cate ori ai spus adio, a cata oara???
Lui M. de prea multe ori, pentru ca l-am iubit, pentru cel de care e vorba aici si acum, asta e prima si ultima oara, nu vor exista coming-backs.
Post a Comment