Mi-e dor de o discutie despre Dumnezeu in fata unui pahar de lichior si cu o tigara arzanda in mana, care sa aminteasca de existente efemere.
Dar a venit iarna, anotimpul cu povesti, cu vin fiert cu scortisoara si coji de portocale, anotimpul in care se iubeste la 0 grade, dar in care e cald in suflet, anotimpul in care sunt un copil hoinar pe strazile Bucurestiului, alaturi de un altul cautand impreuna fericirea, dar intotdeauna impiedicandu-ne de cioturi, insa tot ce stiu e ca voi merge mai departe, ca imi voi dori sa iubesc si sa daruiesc pana cand voi atinge neantul.
Dimineata ceasca de cafea va aburi si tigarile isi vor imprastia fumul in aerul cald din camera mea mica si cocheta. Pe fereastra se va vedea zapada asternuta peste tot si oameni zambind fara vreun alt motiv decat pentru acela ca se simt din nou pentru cateva clipe copii. Si tu, abia trezit din somn, te vei freca la ochi si imi vei zambi, asa cum stii numai tu, iar eu dupa ce vei fi mancat si-ti vei fi baut cafeaua tare, te voi lua de mana ca sa ne jucam prin nametii de zapada si sa respiram aerul atat de proaspat si rece, care mie imi aminteste de iernile copilariei mele petrecute la bunica.
Si ne vom arunca priviri poznase, si ne vom tine de sotii.
Oare asa va fi?