And what if I die tomorrow? Who cares?
Au trecut 20 de ani, 20 de ani in care am plans mult si am zambit prea putin. Asta pentru ca mi-a placut sa caut fericirea care pentru mine e asemeni valurilor care au puterea unei clipe...te imbratiseaza cu ardoare, si apoi se sparg de tine, in tine, si se sting, se pierd muscand din nisipul tarmului.
M-am obisnuiesc sa zambesc surd si mut, sa-i mint pe toti ca mi-e bine si sa-mi mimez fericirea atat de bine incat sa ajung sa cred in ea.
Mi-am incredintat visele si sperantele nou-nascute , inocente, in bratele unora pe care i-am crezut prieteni, pe care i-am simtit aproape, dar s-a dovedit k "instinctul de fata mare inseala" ca nimic nu e asa cum pare, ca toate apele sunt adanci si ascund mistere, adevaruri sau minciuni, oricum ascund lucruri care nu aduc nimic bun.
Pasesc pe asfaltul napadit de mocirla, se mai termina o tigara, merg mai departe, imi aprind inca una.Arunc chistoacele rand pe rand in baltile in care se oglindesc fetele tuturor, asta e clipa in care toti sunt egali, in care se sterg diferentele sociale, toti-niste reflectii in oglinda tulbure.