7a.m

In geam imi bat timide razele soarelui palid si anemic, slabit de urgia iernii care va sa treaca.Mi se preling pe fata ca niste lacrimi extrinseci, izvorate din altcineva dar revarsandu-se pe obrajii mei.
Ma intind in asternutul mototolit si ma gandesc ca un ness mi-ar prinde bine.Zis si facut. Dar vad cana zacand singura pe masa si ma cuprinde o stare de usoara melancolie, pentru ca aroma cafelei e parca facuta sa fie sorbita, inhalata, savurata de pe buzele unui iubit, exact ca in reclamele in care ea isi bea cafeaua in timp ce el o cuprinde cu o mana dupa gat si-i sopteste ceva la ureche, cu o voce somnoroasa, dar joasa, usor guturala.Sunt minciuni sau nu, asta nu conteaza, totul e facut sa fie trait acum, nu mai tarziu, nu peste 5 minute cand ai apucat sa destrami cu un gand cuminte si rational magia unei clipe de extaz pur, nu peste jumatate de ora cand iti dai seama ca toate vor fi doar o amintire dureros de dulce cufundata intr-un timp neverosimil si cu atat mai putin a doua zi cand probabil nu mai e nimeni care sa aseze ceasca lui/ei de cafea langa a ta, sau sa-ti soarba peste umar din a ta.
Teoretic suntem privilegiati sa fim fiinte rationale, dar de cele mai multe ori rationalitatea otraveste beatitudinea unor trairi, ne seaca de orice urma de spontaneitate pentru ca exista prejudecati, ganduri preconcepute sadite in subconstientul fiecaruia de parinti, bunici, vecini, etc...Si Rousseau are dreptate cand spune ca omul este bun de la natura, dar ca este convertit si inrait de societate, ca fiecare zi mai rupe cate o farama din copilul ce se zbate pentru inca o clipa de viata, dar suntem supusi la experienta punitiva a lui Prometeu...ni se smulge, sfarteca inca o bucata de carne dar durerea nu ia sfarsit caci carnea se regenereaza.