C`est moi, toujours moi…
E greu sa iubesti , dar e mai greu sa nu iubesti, deoarece…ar insemna sa mori si doare sa mori, si mi-e frica de durerea aia surda, muta si atat de inexpresiva..
Nu intereseaza pe nimeni cum ma simt, totul are loc in cea mai perfecta disimulare, nu exista arta de a trai, exista talentul de actor in filmul propriei vieti...
Mi-ar placea sa fiu un fulg de nea, efemer si pur. Fulgul isi incheie existenta la fel de curat cum a ajuns pe pamant…
Cred ca de fapt singura perioada in care suntem cu adevarat vii e aceea in care suntem gazduiti in pantecele matern.
Et…tout vient et tout va quelque part...comme un rive...
Friday, August 31, 2007
Tuesday, August 28, 2007
Alone I break
Korn, imi monopolizeaza boxele, cu vocea puternica a solistului ce mi se insinueaza in creier, lovind cu imagini mentale atat de reale in nervii atat de fragili de la o vreme incoace.
Pick me up
been bleeding too long
Right here, right now
I'll stop it some how(...)
Now I see the times they change
leaving doesn't seems so strange
I am hoping I can find
where to leave my hurt behind
All this shit I seem to take
all alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?(...)
Muzica pe care a creat-o aceasta trupa desemneaza o miscare browniana in totemele ce ne definesc ca personalitati pe fiecare dintre noi, dar poate ca e mai greu de sesizat la unii...la mine, insa (pentru ca nu-mi este permis a vorbi decat despre mine) acest haos inlocuieste frecvent pacea interioara care pentru mine e doar o himera.
Va veni toamna, acopera-mi inima cu o frunza...sa fie de vita sa aiba forma unei maini care sa imi ridice barbia, sa ma mangaie pe obraz si sa-mi stearga lacrimile. Dar cu cine vorbesc eu, poate din nou cu mine, in rest nimeni nu e interesat sa auda dramele celuilalt de langa el, pentru ca e satul de ale lui, si ce e mai grav e ca inteleg asta si ca atare trec cu vederea...
Monday, August 27, 2007
Frame of mind
Si ce e de facut cand simt ca nimic nu e cum ar trebui sa fie , cand totul e sec, cand stiu k ma scufund pe zi ce trece in platitudine, cand nu mai am pur si simplu putere sa lupt cu mine insami, iar in plus sunt constienta ca nici suicidul nu e o solutie, ca ar fi doar o dovada de lasitate. Toti spun ca trebuie sa lupt, cu mine, cu ceilalti, dar pana cand, si pentru ce in definitiv, ca sa ma trezesc intr-o alta dimineata, sa incep o alta zi, fara a sti de fapt pentru ce, daca la sfarsitul zilei ma voi simti mai implinita, mai vie macar?
Imi place cand uit de mine, cand pur si simplu reusesc sa devin o alta persoana, macar in mintea mea, dar din pacate nu reusesc decat rareori acest lucru; in rest, totul se desfasoara sub egida unei prefacatorii, pentru ca ceilalti s-ar speria vazand abisul ce se casca dincolo de privirea mea.
Ce e mai grav e ca eu insami nu mai stiu cine sunt, m-am pierdut de mine insami si regasirea e anevoioasa, doare, dar cat inca mai e o speranta ca intr-o buna zi, candva , voi reusi sa-mi gasesc pacea in mine insami- caci e inutil s-o caut in altii, voi continua sa ma ridic iar si iar oricat de greu ar fi.
Cum spunea Sartre, suntem condamnati sa fim liberi, suntem totodata singuri fara nici o scuza, suntem meniti sa ne zbatem inutil de cele mai multe ori pana cand vom gasi calea spre lumina, catre noi insine de fapt.
Sunday, August 19, 2007
Les rêveurs
Am doua saptamani de cand n-am mai fumat o tigara macar, am cautat si gasit solutii efemere, dar eficiente pentru a ma putea abtine, desi dorinta e in stare latenta, dorinta de a mai trage un fum, un fum pentru fericire, pentru durere, pentru sentimente, pentru oamenii vii cu fete de zombi. Mi-am amortit simturile cu filme, carti si muzica, care pot spune mai mult decat arata in imagini, cuvinte si versuri, parte instrumentala - mijloace de a depasi niste granite, permitand accesul intr-o alta lume, una ireala, dar care reprezinta un ajutor substantial pentru a putea trai fara a ma da cu capul de pereti intruna, fara a plange, fara a ma isteriza. Acum sunt linistita, ca dupa o doza de opium.
Dupa ce am urmarit cateva productii cinematografice de duzina, filme facute in serie pentru oameni obositi, stresati, am decis sa urmaresc un film, in adevaratul sens al cuvantului. De regula ascult opiniile tuturor cu privire la un film, dar perceptia este una personala intotdeauna, pentru ca in mod cert simt altfel decat ceilalti, lucru normal de altfel, pentru ca fiecare are o alta maniera de peceptie, insa aceasta divagatie era necesara pentru a explica de ce niciodata nu ma las influentata de alte persoane in a percepe ceva ce tine de arta. Despre acest film existau pareri deosebit de controversate, nu ma voi opri asupra lor aici.
Povestea e oarecum simpla. E vorba de o relatie incestuoasa, intre un frate si o sora, nascuti dintr-o mama englezoaica si un tata francez. Acestia cunosc un tanar american, venit in Franta sa invete limba lui Voltaire dar si cate ceva despre cultura franceza.
Cei doi ii propun un joc, asemanator cu cel care i-a fost propus lui Gavrilescu la tiganci, un joc al ielelor pe care tanarul il castiga in comparatie cu eroul lui Eliade, insa este prins in acest cerc vicios. Cei doi il atrag prin aerul lor aristocrat, sofisticat, boem, iar el nu se poate impotrivi caci este atras de frumusetea excentricei Isabelle, desi mai tarziu se va putea constata ca nici Theo, nu-l lasa indiferent. Isabelle ii marturiseste ca ea este legata printr-o legatura invizibila de fratele ei pe care-l iubeste, nu ca pe un frate ci ca pe un iubit.
Iubirea celor doi frati, caci ea face obiectul principal al filmului, este una bolnava, insa n-as putea s- condamn, desi este decadenta, pentru ca este intr-adevar o iubire care da totul, fara a cere nimic in schimb. Nu e morala, dar e iubire si de acea nu pot sa o anatemizez.
Ei sunt constienti de faptul ca iubirea lor nu e normala, de acea Isabelle ii spune lui Matthew ca daca parintii ar afla de relatia ei si a fratelui lor s-ar sinucide.
Cum spuneam, relatia devine intima prima data intre M. si I. in urma unui pariu pierdut de cei doi. Bineinteles, era vorba de a ghici dupa cateva indicii mimate un film, caci toti trei erau cinefili inraiti. T. este prins si el in aceasta avalansa de sentimente. Cei care traiesc dramatic sunt insa Matthew si Isabelle. M. are nevoie ca Isabelle sa-i spuna ca-l iubeste, dar in acest moment isi da seama ca relatia dintre cei doi nu se va incheia niciodata si le cere sa-l includa si pe el in acea relatie, tot ce isi doreste este sa fie iubit. Isabelle traieste insa aproape de tragic, as putea zice, iubirea pentru fratele ei, ea are nevoie ca acesta sa-i spuna ca iubirea lor va fi eterna, lucru pe care fratele ei nu-l face.
Elementul perturbator al intregii pelicule este concedierea din motive politice a
unui mare regizor al vremurilor. Cei doi barbati, Theo si Matthew militeaza pentru pace, insa cel care intelege mai bine fenomenul este M. care nu vede intr-o revolutie sangeroasa un mijloc de a readuce pacea. Cei doi tineri reprezinta conflictul dintre doua generatii, doua mentalitati, doua natiuni, continente, dintre 2 naturi diferite , Theo fiind cel revoltat, un urmas al lui Robespierre, cel care doreste pacea prin uciderea persecutorilor-el devine de altfel un sustinator infocat al fascismului care i se pare ca promoveaza idei inovatoare. In ciuda faptului ca M. ii atrage atentia ca acest regim totalitar nu promoveaza decat o singura idee, ca nu propune o dezvoltare a culturii, ca este de fat restrictiva, T. continua sa creada in idealurile doctrinei maoiste.
Finalul ii prezinta pe cei trei intr-o postura la care ma asteptam inca de la inceput, ce-i drept, Matthew incearca sa-l impiedice pe Theo sa se alature acestei revolutii, insa acesta nu-l asculta, e orb si surd nu-si da seama cat de sforaitoare sunt sloganurile acestei miscari.Isabelle stie ca parintii au aflat de relatia ei si a lui Theo gasindu-i dormind goi pe toti trei, si i se alatura fratelui si iubitului sau, pentru ca nu mai are nimic de pierdut, devenind poate chiar egoista.
Destinul celor trei eroi este incert, posibil ca Matthew sa fi scapat, si ca cei doi frati sa fi murit in schimburile de focuri, insa intr-o astfel de ambuscada in care gloantele zboara fara tinta totul e la mila hazardului.
Vizionare placuta!
Dupa ce am urmarit cateva productii cinematografice de duzina, filme facute in serie pentru oameni obositi, stresati, am decis sa urmaresc un film, in adevaratul sens al cuvantului. De regula ascult opiniile tuturor cu privire la un film, dar perceptia este una personala intotdeauna, pentru ca in mod cert simt altfel decat ceilalti, lucru normal de altfel, pentru ca fiecare are o alta maniera de peceptie, insa aceasta divagatie era necesara pentru a explica de ce niciodata nu ma las influentata de alte persoane in a percepe ceva ce tine de arta. Despre acest film existau pareri deosebit de controversate, nu ma voi opri asupra lor aici.
Povestea e oarecum simpla. E vorba de o relatie incestuoasa, intre un frate si o sora, nascuti dintr-o mama englezoaica si un tata francez. Acestia cunosc un tanar american, venit in Franta sa invete limba lui Voltaire dar si cate ceva despre cultura franceza.
Cei doi ii propun un joc, asemanator cu cel care i-a fost propus lui Gavrilescu la tiganci, un joc al ielelor pe care tanarul il castiga in comparatie cu eroul lui Eliade, insa este prins in acest cerc vicios. Cei doi il atrag prin aerul lor aristocrat, sofisticat, boem, iar el nu se poate impotrivi caci este atras de frumusetea excentricei Isabelle, desi mai tarziu se va putea constata ca nici Theo, nu-l lasa indiferent. Isabelle ii marturiseste ca ea este legata printr-o legatura invizibila de fratele ei pe care-l iubeste, nu ca pe un frate ci ca pe un iubit.
Iubirea celor doi frati, caci ea face obiectul principal al filmului, este una bolnava, insa n-as putea s- condamn, desi este decadenta, pentru ca este intr-adevar o iubire care da totul, fara a cere nimic in schimb. Nu e morala, dar e iubire si de acea nu pot sa o anatemizez.
Ei sunt constienti de faptul ca iubirea lor nu e normala, de acea Isabelle ii spune lui Matthew ca daca parintii ar afla de relatia ei si a fratelui lor s-ar sinucide.
Cum spuneam, relatia devine intima prima data intre M. si I. in urma unui pariu pierdut de cei doi. Bineinteles, era vorba de a ghici dupa cateva indicii mimate un film, caci toti trei erau cinefili inraiti. T. este prins si el in aceasta avalansa de sentimente. Cei care traiesc dramatic sunt insa Matthew si Isabelle. M. are nevoie ca Isabelle sa-i spuna ca-l iubeste, dar in acest moment isi da seama ca relatia dintre cei doi nu se va incheia niciodata si le cere sa-l includa si pe el in acea relatie, tot ce isi doreste este sa fie iubit. Isabelle traieste insa aproape de tragic, as putea zice, iubirea pentru fratele ei, ea are nevoie ca acesta sa-i spuna ca iubirea lor va fi eterna, lucru pe care fratele ei nu-l face.
Elementul perturbator al intregii pelicule este concedierea din motive politice a
unui mare regizor al vremurilor. Cei doi barbati, Theo si Matthew militeaza pentru pace, insa cel care intelege mai bine fenomenul este M. care nu vede intr-o revolutie sangeroasa un mijloc de a readuce pacea. Cei doi tineri reprezinta conflictul dintre doua generatii, doua mentalitati, doua natiuni, continente, dintre 2 naturi diferite , Theo fiind cel revoltat, un urmas al lui Robespierre, cel care doreste pacea prin uciderea persecutorilor-el devine de altfel un sustinator infocat al fascismului care i se pare ca promoveaza idei inovatoare. In ciuda faptului ca M. ii atrage atentia ca acest regim totalitar nu promoveaza decat o singura idee, ca nu propune o dezvoltare a culturii, ca este de fat restrictiva, T. continua sa creada in idealurile doctrinei maoiste.
Finalul ii prezinta pe cei trei intr-o postura la care ma asteptam inca de la inceput, ce-i drept, Matthew incearca sa-l impiedice pe Theo sa se alature acestei revolutii, insa acesta nu-l asculta, e orb si surd nu-si da seama cat de sforaitoare sunt sloganurile acestei miscari.Isabelle stie ca parintii au aflat de relatia ei si a lui Theo gasindu-i dormind goi pe toti trei, si i se alatura fratelui si iubitului sau, pentru ca nu mai are nimic de pierdut, devenind poate chiar egoista.
Destinul celor trei eroi este incert, posibil ca Matthew sa fi scapat, si ca cei doi frati sa fi murit in schimburile de focuri, insa intr-o astfel de ambuscada in care gloantele zboara fara tinta totul e la mila hazardului.
Vizionare placuta!
Stufstock5
O alta editie de Stufstock, cea de-a 5-a mai precise apropie de final- invitati din strainatate au fost multicei, insa dintre toti doar Dandy Warhols si Klimt 1918 mi-au placut. Nu stiu daca vor fi cei de la Dandy Warhols viitorii Rolling Stones,cum se spune - tot ce stiu e ca sound-ul lor ma atrage, chiar mai mult decat cel al R.S pe care-i respect pentru deceniile de muzica buna pe care ii au in spate, insa nu as putea sa ma declar un fan al lor. Acesti tineri, desi erau cazati la un hotel de 5 stele au preferat sa ramana sa doarma pe plaja, pentru ca ei stiu ca un hotel de enspe` mii de stele e rece, e impersonal, iar aceasta experienta a fost unica pentru ei, si nu le-a parut rau ca au inlocuit patul moale de hotel si room-service-ul cu nisipul de pe plaja si cateva beri.
Phoenix au dovedit inca odata ca inca au ceva de spus in rock-ul autohton, cei peste 50 de ani, nu i-au imbatranit, sunt inca tineri, desi ridurile si parul alb ar spune contrariul.
Kumm au avut de asemenea un recital de exceptie, au cantat o melodie cu tipa de la Dandy Warhols, au o muzica hipnotica, un cocktail absolut genial de stiluri imbinate in cel mai fericit mod. Nu a gresit cel care a spus ca sunt probabil cea mai buna trupa de rock tanara din Romania. As putea sta si asculta muzica lor ore si ore in sir, si sa ma simt la granita intre vis si realitate, sunt niste oameni in care viata clocoteste, iar eu imi simteam venele pe punctul de a exploda in fotoliul meu comfortabil de acasa (spre rusinea si mai ales disperarea mea n-am ajuns acolo) ma toropea o senzatie de melancolie si in acelasi timp, imi venea sa-mi ingramadesc cateva lucruri in rucsac, sa iau un tren la nimereala, si sa plec undeva departe, departe cu gandurile mele fugare.
Luna Amara, inca o trupa tare de tot. Nu, din pacate n-au cantat Rosu Aprins, doar Gri dorian si folclor de pe vechiul album si au venit cu piese nou-noute pline de nerv si nervi, destul de agresive as putea zice. Timpul se pare ca nu-i cruta nici pe ei, insa sunt vii, au o forta nebanuita, ascunsa in privirile incercanate de nesomn ce exulta din ei, sunt magnetici, daca se poate spune asa si reusesc intotdeauna sa-si electrizeze publicul, sa le transmita o anumita stare.
Travka, mi-au lasat un gust usor amar, ma asteptam sa aiba piese noi ceva mai bune, dar din pacate s-au blazat, sunt flasci, parca nu mai au aceasi energie ca in alte dati, poate fi doar o impresie gresita, dar mie asa mi s-au parut si imi placeau foarte mult in vremurile lor bune si momentan apuse.Versurile sunt inca interesante chiar si partea instrumentala e ok, dar exista o fisura undeva, nu reusesc sa-mi dau seama unde.
I-am lasat la urma pe Grimus, niste "pustani" din Cluj, care au venit incarcati de o energie debordanta, pe care au insuflat-o si publicului, cu piese in care se plonjeaza profund in sentimente care sunt traite intens, si totusi intr-o atmosfera de chill-out. Au fost o optiune laudabila a organizatorilor de a incheia cea de-a 3-a seara de festival intr-o nota zen, un fel de sedativ pentru simturi este muzica lor .
O absenta sesizabila din plin au fost Urma, care nu stiu din ce motive nu au fost prezenti, imi vine greu sa cred ca nu au fost invitati...Ar fi fost ink un plus pentru festival, care a fost per-total destul de reusit. Nu ma pronunt in ceea ce priveste trupele de heavy si hard rock pe care nu le-am vazut, si in ceea ce priveste hard-rock-ul si black metal-ul nu as putea sa spun ceva, pentru ca pur si simplu nu pot intelege rostul unui asemenea grad de violenta in versurile lor si nici idealul lor de haos.
In ceea ce priveste ultima seara nu sunt o mare iubitoare de jazz, imi place, dar mai mult live, n-as putea sta pana la 3 dimineata sa ascult jazz.
Cam atat despre Stufstock, sper ca la anul sa ma aflu in multime, chiar dak a ajuns si acesta un evniment destul de comercial, un eveniment la care au inceput sa apara figuri care n-au nimic in comun cu muzica de acolo, oameni veniti doar ca sa creeze impresii-prestatiile live si telul acestui eveniment cred ca merita timpul, banii si oboseala.
Phoenix au dovedit inca odata ca inca au ceva de spus in rock-ul autohton, cei peste 50 de ani, nu i-au imbatranit, sunt inca tineri, desi ridurile si parul alb ar spune contrariul.
Kumm au avut de asemenea un recital de exceptie, au cantat o melodie cu tipa de la Dandy Warhols, au o muzica hipnotica, un cocktail absolut genial de stiluri imbinate in cel mai fericit mod. Nu a gresit cel care a spus ca sunt probabil cea mai buna trupa de rock tanara din Romania. As putea sta si asculta muzica lor ore si ore in sir, si sa ma simt la granita intre vis si realitate, sunt niste oameni in care viata clocoteste, iar eu imi simteam venele pe punctul de a exploda in fotoliul meu comfortabil de acasa (spre rusinea si mai ales disperarea mea n-am ajuns acolo) ma toropea o senzatie de melancolie si in acelasi timp, imi venea sa-mi ingramadesc cateva lucruri in rucsac, sa iau un tren la nimereala, si sa plec undeva departe, departe cu gandurile mele fugare.
Luna Amara, inca o trupa tare de tot. Nu, din pacate n-au cantat Rosu Aprins, doar Gri dorian si folclor de pe vechiul album si au venit cu piese nou-noute pline de nerv si nervi, destul de agresive as putea zice. Timpul se pare ca nu-i cruta nici pe ei, insa sunt vii, au o forta nebanuita, ascunsa in privirile incercanate de nesomn ce exulta din ei, sunt magnetici, daca se poate spune asa si reusesc intotdeauna sa-si electrizeze publicul, sa le transmita o anumita stare.
Travka, mi-au lasat un gust usor amar, ma asteptam sa aiba piese noi ceva mai bune, dar din pacate s-au blazat, sunt flasci, parca nu mai au aceasi energie ca in alte dati, poate fi doar o impresie gresita, dar mie asa mi s-au parut si imi placeau foarte mult in vremurile lor bune si momentan apuse.Versurile sunt inca interesante chiar si partea instrumentala e ok, dar exista o fisura undeva, nu reusesc sa-mi dau seama unde.
I-am lasat la urma pe Grimus, niste "pustani" din Cluj, care au venit incarcati de o energie debordanta, pe care au insuflat-o si publicului, cu piese in care se plonjeaza profund in sentimente care sunt traite intens, si totusi intr-o atmosfera de chill-out. Au fost o optiune laudabila a organizatorilor de a incheia cea de-a 3-a seara de festival intr-o nota zen, un fel de sedativ pentru simturi este muzica lor .
O absenta sesizabila din plin au fost Urma, care nu stiu din ce motive nu au fost prezenti, imi vine greu sa cred ca nu au fost invitati...Ar fi fost ink un plus pentru festival, care a fost per-total destul de reusit. Nu ma pronunt in ceea ce priveste trupele de heavy si hard rock pe care nu le-am vazut, si in ceea ce priveste hard-rock-ul si black metal-ul nu as putea sa spun ceva, pentru ca pur si simplu nu pot intelege rostul unui asemenea grad de violenta in versurile lor si nici idealul lor de haos.
In ceea ce priveste ultima seara nu sunt o mare iubitoare de jazz, imi place, dar mai mult live, n-as putea sta pana la 3 dimineata sa ascult jazz.
Cam atat despre Stufstock, sper ca la anul sa ma aflu in multime, chiar dak a ajuns si acesta un evniment destul de comercial, un eveniment la care au inceput sa apara figuri care n-au nimic in comun cu muzica de acolo, oameni veniti doar ca sa creeze impresii-prestatiile live si telul acestui eveniment cred ca merita timpul, banii si oboseala.
Friday, August 17, 2007
Amour d`hiver
Si daca dimineata ma trezesc plangand...ce? Da, o sa ma imbatraneasca tigarile, mi se va innegri tenul, nu-i nimic, va fi in ton cu interiorul. Rad si zambesc foarte mult, dar asta nu inseamna ca sunt fericita, un zambet are in el incorporate vreo cateva ore de lacrimi, si nu face altceva decat sa-i faca pe ceilalti sa creada ca ma simt bine, ca nu o sa ma sinucid, ca sunt o tipa cu un apetit nebun de viata etc, dar de fapt de prea putine ori rasul exprima exact starea de spirit, deseori e doar un ras absent, e un fel de drog... pe mess un tip spune "wake up people, celebrate life!" Ma bucur pentru el ca-i merge bine, as vrea si eu sa pot crede asta, dar nu pot...nu pot.
Pasesc cu picioarele goale pe podeaua rece, cautand cu ochii lipiti de somn ceasca de cafea pe care scrie aquarius, la naiba...n-a facut nimeni cafea... Pozele nu mai zambesc cand le privesc, parca peste toate s-a asternut nostalgia.
Ce-i mai rau e ca nu intrevad nici o schimbare in viitorul apropiat, o sa treaca inca o iarna peste mine, o sa ma surprinda privind in gol cu nasul lipit de geam, incercand sa-mi aduc aminte de fericirea care ma cuprindea cand priveam cum ninge, cum cad fulgii, dar astea sunt vremuri demult apuse, nu mai sunt un copil, la vie m`attend.
Mi-as dori sa ma indragostesc iarna, sa ni se joace florile de nea in par, sa fie totul alb, ca in povesti... nu-i nimic daca aceasta dragoste se va speria de razele caldute ale primaverii, daca se va topi...totul e aici si acum.
Pasesc cu picioarele goale pe podeaua rece, cautand cu ochii lipiti de somn ceasca de cafea pe care scrie aquarius, la naiba...n-a facut nimeni cafea... Pozele nu mai zambesc cand le privesc, parca peste toate s-a asternut nostalgia.
Ce-i mai rau e ca nu intrevad nici o schimbare in viitorul apropiat, o sa treaca inca o iarna peste mine, o sa ma surprinda privind in gol cu nasul lipit de geam, incercand sa-mi aduc aminte de fericirea care ma cuprindea cand priveam cum ninge, cum cad fulgii, dar astea sunt vremuri demult apuse, nu mai sunt un copil, la vie m`attend.
Mi-as dori sa ma indragostesc iarna, sa ni se joace florile de nea in par, sa fie totul alb, ca in povesti... nu-i nimic daca aceasta dragoste se va speria de razele caldute ale primaverii, daca se va topi...totul e aici si acum.
Thursday, August 16, 2007
I just need to write
I just felt the need to write , something, anything...maybe something foolish, maybe something deep, it doesen`t really matter. I need to do something that can "wake me up when september ends"... all I can do is taking some rock dozes, as I decided to quit smoking for a little while. I know, I lied to the priest by saying that i will quit them without mentioning if it would be forever or for just a short while, in fact quite a long while...and I feel ashamed, i feel miserable for doing this, but I guess that the lie lingered within me slowly, by comforting my conscience.
"We are the children our parents warned us about", indeed we`ve inherited all their flaws, all their fears. I feel that all their old-fashioned and preconcieved beliefs have crept into my own system of convictions, and all I can do now is fight against them, against me, I`m aware that I can distroy myself by doing this, but if I don`t do it I may become just a copy of them.
I use to fall in love, get hurt, retire, but I can`t surrender the fortress within me, though all the wounds are very serious, I know that I can`t stop, I can`t fall on my knees, I can`t leave anything to bring me down, to defeat me.
We are the young people who still have a feeling of revolt against the ones who don`t bother looking beyond the wrapping. And we were told what we would become, and meanwhile to beware ourselves because all the things that are extremely bad or good come from the inner of our mind and spirit, because both of them are free.
On the one hand a free mind is able to scrutinize the most hidden desires and fears, and thesewishes could be hard or impossible to accomplish, and this brings unhappiness, frustration, despair, the sensation that you are on the edge of a bridge or an abyss without being able to find a point of equilibrium, someone or something to avoid your falling down and the crushing of your soul. The body isn`t anything else but the front-cover of the soul, and the bodily needs once appeased don`t bring happiness. The body is the one that generates the weaknesses. And the weaknesses can easily be amplificated because you can see that a good sex party can`t bring you nothing else but a discharge of the worst things that lay inside of you, but not happiness; but it makes you feel good for some minutes, and that`s why you can`t give up to this lil` pleasures. Happiness comes when you make love, because it`s all about giving, offering without asking for nothing in exchange, because everything is natural, without making any effort to please the other, as all your wishes are focused on his pleasure, because all your actions are ment to make him or her happy, and the lover`s happiness is making you feel great too.
In consequence our most burning desires are the ones that can bring us the highest sensation of happiness or to throw us in the deepest precipe of dispair. Without love, people are in withdrawal, because this feeling generates a kinda addiction. That`s why the most ferocious fears lay in ourselves, because the reality is relative, you can never get to know somebody completely, so you can be thrown away as a broken puppet when you less expect this to happen...uncertainity is something each one must learn to live with...
"We are the children our parents warned us about", indeed we`ve inherited all their flaws, all their fears. I feel that all their old-fashioned and preconcieved beliefs have crept into my own system of convictions, and all I can do now is fight against them, against me, I`m aware that I can distroy myself by doing this, but if I don`t do it I may become just a copy of them.
I use to fall in love, get hurt, retire, but I can`t surrender the fortress within me, though all the wounds are very serious, I know that I can`t stop, I can`t fall on my knees, I can`t leave anything to bring me down, to defeat me.
We are the young people who still have a feeling of revolt against the ones who don`t bother looking beyond the wrapping. And we were told what we would become, and meanwhile to beware ourselves because all the things that are extremely bad or good come from the inner of our mind and spirit, because both of them are free.
On the one hand a free mind is able to scrutinize the most hidden desires and fears, and thesewishes could be hard or impossible to accomplish, and this brings unhappiness, frustration, despair, the sensation that you are on the edge of a bridge or an abyss without being able to find a point of equilibrium, someone or something to avoid your falling down and the crushing of your soul. The body isn`t anything else but the front-cover of the soul, and the bodily needs once appeased don`t bring happiness. The body is the one that generates the weaknesses. And the weaknesses can easily be amplificated because you can see that a good sex party can`t bring you nothing else but a discharge of the worst things that lay inside of you, but not happiness; but it makes you feel good for some minutes, and that`s why you can`t give up to this lil` pleasures. Happiness comes when you make love, because it`s all about giving, offering without asking for nothing in exchange, because everything is natural, without making any effort to please the other, as all your wishes are focused on his pleasure, because all your actions are ment to make him or her happy, and the lover`s happiness is making you feel great too.
In consequence our most burning desires are the ones that can bring us the highest sensation of happiness or to throw us in the deepest precipe of dispair. Without love, people are in withdrawal, because this feeling generates a kinda addiction. That`s why the most ferocious fears lay in ourselves, because the reality is relative, you can never get to know somebody completely, so you can be thrown away as a broken puppet when you less expect this to happen...uncertainity is something each one must learn to live with...
Sunday, August 12, 2007
The Prozac Generation
In incercarea mea de a gasi ceva decent la teve cu care sa-mi omor timpul azi-noapte pe la ora 11, dau de un film pe care-l mai vaszusem odata si care mi-a placut mult de tot, pentru ca ma regasesc in multe ipostaze ale personajului principal si nu numai.
De cate ori nu m-am comportat aiurea cu oamenii din jur desi n-o meritau, de cate ori mi-a fost greu sa le cer iertare pentru asta, atat de greu incat multora nici pana acum n-am catadicsit sa le prezint sincerele, dar neinteresantele mele pareri de rau, de cate ori n-am simtit nevoia sa am un prieten gen Ralf(parca asa il chema), de cate ori n-am simtit nevoia de a evada, si din fericire sau nefericire n-am avut la indemana alte droguri decat propriile sperante si visuri nefundamentate incat aproape ca dadusem in bulimie tot indopandu-ma cu ele ...nu mai stiu.
Si cand pornesti pe drumul asta nu prea stii daca te mai poti opri. "Gradually then suddenly" that`s how everything beggins. Sex, drugs and rock nu neaparat `n`roll cam asta e viata lui Lizzy, antieroina peliculei. Iar cand se iveste si dragostea la orizont incepe adevarata deriva, pana atunci totul se concentra in jurul pasiunii sale pentru scris, pentru ca acest sentiment genereaza cele mai intense drame si asta e o chestiune arhicunoscuta.
De cate ori nu m-am comportat aiurea cu oamenii din jur desi n-o meritau, de cate ori mi-a fost greu sa le cer iertare pentru asta, atat de greu incat multora nici pana acum n-am catadicsit sa le prezint sincerele, dar neinteresantele mele pareri de rau, de cate ori n-am simtit nevoia sa am un prieten gen Ralf(parca asa il chema), de cate ori n-am simtit nevoia de a evada, si din fericire sau nefericire n-am avut la indemana alte droguri decat propriile sperante si visuri nefundamentate incat aproape ca dadusem in bulimie tot indopandu-ma cu ele ...nu mai stiu.
Si cand pornesti pe drumul asta nu prea stii daca te mai poti opri. "Gradually then suddenly" that`s how everything beggins. Sex, drugs and rock nu neaparat `n`roll cam asta e viata lui Lizzy, antieroina peliculei. Iar cand se iveste si dragostea la orizont incepe adevarata deriva, pana atunci totul se concentra in jurul pasiunii sale pentru scris, pentru ca acest sentiment genereaza cele mai intense drame si asta e o chestiune arhicunoscuta.
Thursday, August 9, 2007
Movie time
Ora 11 noaptea. Ma plictisesc. La teve tocmai incepe un film, nemtesc, "Dezgoliti"... hmm, nu prea am incredere in productiile germane. Dar nu schimb postul. Sa vad cum e. Peste vreo 2 ore cand se termina nu-mi pare rau ca n-am schimbat canalul.
Trei cupluri, care se confrunta cu sindromul "dragostea dureaza trei ani" (bine, in cazul lor poate mai putin). Unul dintre cupluri organizeaza o cina la care-i invita si pe ceilalti, fiind prieteni buni. La un moment dat discutiile incep sa dreneze, si unul dintre tipi, Derek propune un joc (la care el si iubita lui nu participa activ): 2 cupluri in care partenerii si partenerele aveau trasaturi corporale asemanatoare sunt legati la ochi si trebuie sa-si recunoasca atingand corpul celorlalti care e partenerul sau partenera. Nu este un joc inocent, are o miza destul de mare, vreo 10.000 de marci, pentru care Derek (invidios pe situatia financiara a gazdelor) masluieste rezultatul jocului luandu-le mainile si refacand perechile in mod eronat , facand sa para ca fiecare si-a gresit partenerul. Bineinteles, aceasta situatie declanseaza o criza.
Fiecare are cate o problema, gazdele nu pot avea copii, iubita lui Boris castiga mai mult ca el, complexandu-l, Derek si partenera sa aventurile extraconjugale.
Insa fiecare isi da seama, in final ca desi "au gresit" corpurile partenerilor acesta nu este un semn cum ca nu ar tine indeajuns de mult la ei, pentru ca realizeaza ca toate corpurile sunt supuse degradarii, ca de fapt ei nu iubesc acele corpuri ci doar spiritul, trupurile neservind decat la implinirea iubirii carnale.
Toate cele 3 cupluri se redescopera, se reindragostesc de partenerii lor, pana si Derek si iubita lui, a caror relatie era ca si pierduta isi dau seama de faptul ca doar impreuna se simt bine, ca diminetile si serile , patul si cina sunt reci, insipide fara celelalt si legati la ochi isi redescopera atat trupurile, cat mai ales pe ei insisi.
Oare acest film in care totul pare a se desfasura sub egida ludicului, nu e destul de relevant? Nu e evident ca daca partenerii ar lasa pe un plan secund corpurile lor, si ar incerca sa descopere in fiecare zi inca ceva despre iubitul/iubita lor dragostea n-ar fi supusa rutinei si relatia sortita esecului?
Poate ca a incercat explice de ce "dragostea dureaza trei ani" si dupa parerea mea au reusit sa edifice publicul asupra acestei probleme destul de spinoase care exista de atata timp si care pe masura ce civilizatia avanseaza genereaza din ce in ce mai multe divorturi.
Da, stiu, este important sa gatesti, sa speli, sa fie casa frumos amenajata, dar ce faci daca relatia este mai mult decat subreda, daca mancarea ti se opreste in gat pentru ca te certi non-stop cu partenerul, daca somnul nu se lipeste de tine din cauza ca te culci nervos/nervoasa... fara un "te iubesc" si un "noapte buna!"? Poate ar fi de preferat niste rufe murdare, niste vase nespalate, putina dezordine, insa mai multe conversatii, mai multe mangaieri, mai multa intelegere, mai multe soapte de iubire decat tipete isterice cauzate de probleme marunte domestice... Problema e ca uitam sa iubim, ca lasam si acest sentiment sa se blazeze.
Ma insel?
Trei cupluri, care se confrunta cu sindromul "dragostea dureaza trei ani" (bine, in cazul lor poate mai putin). Unul dintre cupluri organizeaza o cina la care-i invita si pe ceilalti, fiind prieteni buni. La un moment dat discutiile incep sa dreneze, si unul dintre tipi, Derek propune un joc (la care el si iubita lui nu participa activ): 2 cupluri in care partenerii si partenerele aveau trasaturi corporale asemanatoare sunt legati la ochi si trebuie sa-si recunoasca atingand corpul celorlalti care e partenerul sau partenera. Nu este un joc inocent, are o miza destul de mare, vreo 10.000 de marci, pentru care Derek (invidios pe situatia financiara a gazdelor) masluieste rezultatul jocului luandu-le mainile si refacand perechile in mod eronat , facand sa para ca fiecare si-a gresit partenerul. Bineinteles, aceasta situatie declanseaza o criza.
Fiecare are cate o problema, gazdele nu pot avea copii, iubita lui Boris castiga mai mult ca el, complexandu-l, Derek si partenera sa aventurile extraconjugale.
Insa fiecare isi da seama, in final ca desi "au gresit" corpurile partenerilor acesta nu este un semn cum ca nu ar tine indeajuns de mult la ei, pentru ca realizeaza ca toate corpurile sunt supuse degradarii, ca de fapt ei nu iubesc acele corpuri ci doar spiritul, trupurile neservind decat la implinirea iubirii carnale.
Toate cele 3 cupluri se redescopera, se reindragostesc de partenerii lor, pana si Derek si iubita lui, a caror relatie era ca si pierduta isi dau seama de faptul ca doar impreuna se simt bine, ca diminetile si serile , patul si cina sunt reci, insipide fara celelalt si legati la ochi isi redescopera atat trupurile, cat mai ales pe ei insisi.
Oare acest film in care totul pare a se desfasura sub egida ludicului, nu e destul de relevant? Nu e evident ca daca partenerii ar lasa pe un plan secund corpurile lor, si ar incerca sa descopere in fiecare zi inca ceva despre iubitul/iubita lor dragostea n-ar fi supusa rutinei si relatia sortita esecului?
Poate ca a incercat explice de ce "dragostea dureaza trei ani" si dupa parerea mea au reusit sa edifice publicul asupra acestei probleme destul de spinoase care exista de atata timp si care pe masura ce civilizatia avanseaza genereaza din ce in ce mai multe divorturi.
Da, stiu, este important sa gatesti, sa speli, sa fie casa frumos amenajata, dar ce faci daca relatia este mai mult decat subreda, daca mancarea ti se opreste in gat pentru ca te certi non-stop cu partenerul, daca somnul nu se lipeste de tine din cauza ca te culci nervos/nervoasa... fara un "te iubesc" si un "noapte buna!"? Poate ar fi de preferat niste rufe murdare, niste vase nespalate, putina dezordine, insa mai multe conversatii, mai multe mangaieri, mai multa intelegere, mai multe soapte de iubire decat tipete isterice cauzate de probleme marunte domestice... Problema e ca uitam sa iubim, ca lasam si acest sentiment sa se blazeze.
Ma insel?
Tuesday, August 7, 2007
Siddharta by Hesse
Ploua...ploaia nu-mi face bine, ma deprima, imi arunca in fata toate urateniile lumii, ale mele , toate spaimele, tot ce-mi face rau.
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite.
Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumos in felul sau, ca oamenii sunt de doua tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptii acei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e un punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite.
Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumos in felul sau, ca oamenii sunt de doua tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptii acei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e un punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Ploua...ploaia nu-mi face bine, ma deprima, imi arunca in fata toate urateniile lumii, ale mele , toate spaimele, tot ce-mi face rau.
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite
. Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumosin felul sau, ca oamenii sunt de 2 tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptiiacei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Azi-noapte citeam "Siddharta", o recomandare venita de la un tip intalnit intr-un tren de noapte care ne aducea pe fiecare dintre noi acasa, in orase diferite
. Un motiv in plus sa prefer trenul oricarui alt mijloc de transport, trenul este un mod de a patrunde in neverland , cel putin pentru mine , chiar si atunci cand simt ca mi se dilata venele de caldura, ca toata carnea mea se va preface intr-un lac rozaliu, sau cand mi se pare ca ma voi transforma intr-un sloi de gheata la propriu.
Hmm, siddharta cred k e punctul in care si-ar dori oricine persoana sa ajunga, este momentul in care incepi sa iubesti tot ce in jurul tau, fara sa te mai gandesti "cum ar fi daca ar fi altfel?", constientizand ca fiecare lucru e frumosin felul sau, ca oamenii sunt de 2 tipuri , oameni-copii asa cum suntem majoritatea si inteleptiiacei oameni care au privirea calma, senina, care au inteles cum trebuie sa traiasca, care stiu ca nu exista timp, ca totul e aici si acum. Timpul nu e decat o fantasma inventata de oameni a carui trecere ii sperie, pentru ca nu au invatat ca moartea este o parte a vietii, si prea putini sunt cei carora nu le e teama de moarte pentru ca au stiut sa ia de la viata tot ce au dorit, tot ce au avut nevoie, trecand peste micile neplaceri cu un zambet bland arborat pe chip.
Siddharta nu e nici un fel de ataraxie, pentru ca nu e punct in care se ajunge prin ignorarea a tot ce se intampla in jur, ci aici, mai bine zis acolo razbate cel care stie sa-si asculte propria constiinta, este momentul in care omul s-a gasit pe sine, caci asta facem inconstient toata viata, incercam sa ne gasim propriul ego.
Ne cautam pe noi, oglindindu-ne in ochii tuturor...insa niciodata nu incercam sa ne vedem in ochii nostri.Will this ever come to an end? Vom iesi la lumina candva ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu?
Friday, August 3, 2007
Biserica e in doliu si presa...abereaza
Luni a trecut in lumea spiritelor inalte Parintele Patriarh Teoctist. Cativa ziaristi oameni decenti si care-si constientizeaza limitarea in comparatie cu Prea Fericitul au consemnat cu amanunte cuminti acest regretabil eveniment.
Insa in presa romaneasca s-a gasit un ziarist cu sange balcanic care in delirul si incercarea de a impresiona opinia publica s-a gasit sa spuna ca Prea Fericitul care deunazi ii binecuvanta pe credinciosi cu zambetul sau parintesc aproape nelipsit, in acea zi ,in care acest "distins" ziarist (contopist mai bine zis) a catadicsit sa mearga sa-l vada pentru ultima data, avea mainile vinete.
Am ramas socata de aceasta observare atat de "inteligenta". Stimabile domn, daca nu stiai, asa arata toti mortii, din motive de necirculatie a sangelui, insa in situatia de fata se cuvenea sa remarci si sa consemnezi alte lucruri, iar daca mintea ta, care se vede treaba nu are prea multe de oferit, nu a gasit alte cuvinte mai potrivite contextului ai fi putut sa scrii despre altceva sau chiar despre nimic. Nu e ,oare, rusinos ca la funeralii au venit atatea inalte fete bisericesti din toate colturile lumii sa-i aduca un ultim omagiu, iar cei de un neam cu el au avut nerusinarea sa scrie in acest fel despre el? Cum oare acesti oameni au gasit ce sa spuna despre el si ai lui nu???!!!
O imagine face cat o mie de cuvinte si de acea eu, care desi nu l-am vazut niciodata in carne si oase, ci doar la teveu`nelipsit din orice casa de romani modesti, vreau sa mi-l amintesc mereu cu acel chip senin si bland ca al unui bunic ce-si binecuvinteaza nepoteii veniti in vizita,iar randurilor acestui distins jurnalist le voi da "ignore".
Insa in presa romaneasca s-a gasit un ziarist cu sange balcanic care in delirul si incercarea de a impresiona opinia publica s-a gasit sa spuna ca Prea Fericitul care deunazi ii binecuvanta pe credinciosi cu zambetul sau parintesc aproape nelipsit, in acea zi ,in care acest "distins" ziarist (contopist mai bine zis) a catadicsit sa mearga sa-l vada pentru ultima data, avea mainile vinete.
Am ramas socata de aceasta observare atat de "inteligenta". Stimabile domn, daca nu stiai, asa arata toti mortii, din motive de necirculatie a sangelui, insa in situatia de fata se cuvenea sa remarci si sa consemnezi alte lucruri, iar daca mintea ta, care se vede treaba nu are prea multe de oferit, nu a gasit alte cuvinte mai potrivite contextului ai fi putut sa scrii despre altceva sau chiar despre nimic. Nu e ,oare, rusinos ca la funeralii au venit atatea inalte fete bisericesti din toate colturile lumii sa-i aduca un ultim omagiu, iar cei de un neam cu el au avut nerusinarea sa scrie in acest fel despre el? Cum oare acesti oameni au gasit ce sa spuna despre el si ai lui nu???!!!
O imagine face cat o mie de cuvinte si de acea eu, care desi nu l-am vazut niciodata in carne si oase, ci doar la teveu`nelipsit din orice casa de romani modesti, vreau sa mi-l amintesc mereu cu acel chip senin si bland ca al unui bunic ce-si binecuvinteaza nepoteii veniti in vizita,iar randurilor acestui distins jurnalist le voi da "ignore".
Subscribe to:
Posts (Atom)