Haotica Ana (Caotica Ana)

Acest film, care da titlul post-ului a rulat aseara la sala Elvira Popescu (Institutul Francez).
Pelicula spaniola a carei regie e semnata de Julio Medem are un inceput frumos,plin de culoare locala si nu numai. Este adusa in prin plan o tanara, poate nu neaparat frumoasa, dar cu certitudine interesanta, care duce o viata idilica intr-o pestera, in Ibiza, alaturi de tatal ei. Este o fiinta pura, care-si cauta identitatea, insa nu o cauta in profunzimi, o cauta explorand lumea exterioara ce o inconjoara si o fascineaza. Talentata in ale picturii ea este remarcata de o protectoare a artei care ii deschide o lume noua, una in care sa poata evolua ca artist, o va duce in casa sa din Madrid alaturi de alti tineri talentati pentru a o ajuta sa evolueze ca artista. Insa ea refuza sa picteze in profunzime asa cum este sfatuita intrucat ii era frica sa descopere ce se afla in subconstientul ei.
In aceasta casa ea isi va cunoaste prima iubire, probabil singura, asa cum reiese din evolutia ei, iar odata cu intalnirea acestui barbat-copil va descoperi ca in subconstientul ei se gasesc amintiri vechi de 2000 de ani, adunate din toate vietile ei anterioare, vieti in care a fost intotdeauna femeie si a avut morti violente tanara fiind mereu. De ce spun ca el e un barbat-copil? Pentu ca undeva spre finalul introspectiilor ei in ea insasi prin hipnoza descopera ca el a fost fiul ei intr-o viata trecuta.Prin scenele erotice nu se realizeaza niste clisee menite sa faca din acest film unul comercial ci sunt niste scene cu extaz pur rezultat dintr-o legatura simbiotica intre cei doi, care poate scruta timpul, distantasi chiar mortile lor.
Totusi filmul are si niste minusuri, care mi-au stirbit prima impresie, respectiv pierderea in prea multe detalii, devine un fel de emisiune tv in care se vorbesc multe fara a se spune in esenta nimic. De exemplu scena in care Ana e chelnerita intr-un restaurant al unui hotel de lux si ajunge in camera unui turist, si pt a-i arata dispretul ei pentru aerele lui de om avut apeleaza la un gest sa zicem neortodox, iar aceasta actiune a ei ii raneste orgoliul si ajunge s-o loveasca violent, iar aceasta ii aminteste de prima ei moarte, moartea ei in calitate de zeita, moarte datorata unui barbat.Rememorarea primei ei morti, prima cadere aproape asemanatoare cu cea luciferica nu ar fi trebuit corelata cu ceva atat de obscen, atat de sarac in semnificatii.
Per total as putea sa-i acord cu indulgenta nota opt, desi prietenii cu care l-am vizionat au fost mai aspri si i-au acordat sapte dar pentru bogatia decorului, pentru jocul fascinant de cadre, pentru atmosfera de delir ("delicioasa" si totusi atat de dureroasa pentru eroina)de la inceputul filmului, eu i-am oferit un punct in plus.
Vizionare placuta, in cazul in care caderea in diverse mitologii, psihologie, hipnoza, paranormal si spleenuri va e pe plac!

A mai trecut un an

Cum face toata lumea la sfarsit de an, am facut si eu o incercare in scopul realizarii unui bilant.
Sunt unele lucruri simpatice, altele extraordinare pe care le-am realizat, respectiv prietenii frumoase cu sanse de supravietuire pe termen lung, experiente de viata, care m-au mai ajutat sa mai cresc inca putin, intr-o maniera mai mult sau mai putin fericita.
Am pierdut insa multe lucruri, cel mai dureros a fost cand am realizat ca dupa trezirea dintr-o betie crunta ca l-am pierdut, ca nu mai e al meu, ca e al alteia, ca am avut poate o parte de vina, dar ca flacara care parjolise tot in jurul ei, odinioara, s-a stins.
Insa, cum vreau sa inchei anul intr-o maniera optimista, cum vreau sa cred inca that soul mates never die, va aduc in atentie o piesa dureros de frumoasa, dupa parerea mea, poate prea siropoasa pentru altii.
Un An Nou fericit!

Christmas` snow

De ieri a inceput sa ninga. Am chef sa iubesc, sa ma plimb prin zapada ca o vata de zahar care se va lipi de cizme, iar un el sa striveasca pe buzele mele un fulg de nea. Sa ne tinem de mana, si sa ne plimbam prin marea alba, sa avem in mana cate o tigara, care sa arda stinghera, iar odata ajunsi acasa, sa ne aruncam priviri poznase deasupra unei cani cu vin fiert, sau uneia de ciocolata calda.
Dar nu e el, sunt doar eu, ma voi plimba prin infinitatea de culoarea laptelui de una singura si imi voi coase noi vise.
Craciun fericit!

November story

A inceput intr-o noapte de noiembrie, cand m-ai luat de mana pentru prima data, apoi tot intr-o dimineata de toamna tarzie am baut prima cafea in pat, insa era o poveste in care aveam poate amandoi nevoie sa credem, desi stiam fiecare dinte noi ca era sortita esecului, sfarsitului, ca in racoarea noptii inimile nu se luptau sa iasa din piept ca sa se faca una, ca nu ni se taia niciunuia respiratia cand ne intalneam, ca dorul nu izvora decat din ruperea unei obisnuinte comfortabile si ca fiecare se gandea la o alta iubire din trecut.
Mi-as fi dorit sa fii o parte din mine, insa ai fost si esti las, pentru ca te tolanesti mereu langa regrete si amintiri din trecut, pentru ca nu ai curajul sa iti asumi o noua iubire, o noua durere, o noua fericire.
Te-as fi daruit un loc unde sa te cuibaresti de toate durerile exterioare, insa ai preferat sa te agati de o iluzie.
Acum in mine e doar loc pentru cel care va sti sa ma tina de mana, sa ma faca sa ma inrosesc de emotie ca atunci cand eram micuta si trebuia sa spun o poezie la serbare in fata a zeci de ochi curiosi si totusi ingaduitori si blanzi, cel in prezenta caruia voi simti ca mi se taie respiratia dar cu toate astea traiesccu adevarat doar in momentele alea de asfixie, iar tu, tu vei ramane o amintire muta si fara chip. Pentru ca asa ai ales, pentru ca n-ai simtit indeajuns, pentru ca ai fost orb, mut, surd si sufletul prea sec.
Acum de la tine tot ce vreau e doar un sarut de ramas bun, un sarut amar, un sarut poate inecat in lacrimi ce se blocheaza in gat, intr-un suspin fara ecou decat in tine sau in mine.
Adio!

(P.S: asta e ultimul meu dar pentru tine, ultimul, cel din urma, ai inteles?).

Mi-e dor de o discutie despre Dumnezeu in fata unui pahar de lichior si cu o tigara arzanda in mana, care sa aminteasca de existente efemere.
Dar a venit iarna, anotimpul cu povesti, cu vin fiert cu scortisoara si coji de portocale, anotimpul in care se iubeste la 0 grade, dar in care e cald in suflet, anotimpul in care sunt un copil hoinar pe strazile Bucurestiului, alaturi de un altul cautand impreuna fericirea, dar intotdeauna impiedicandu-ne de cioturi, insa tot ce stiu e ca voi merge mai departe, ca imi voi dori sa iubesc si sa daruiesc pana cand voi atinge neantul.
Dimineata ceasca de cafea va aburi si tigarile isi vor imprastia fumul in aerul cald din camera mea mica si cocheta. Pe fereastra se va vedea zapada asternuta peste tot si oameni zambind fara vreun alt motiv decat pentru acela ca se simt din nou pentru cateva clipe copii. Si tu, abia trezit din somn, te vei freca la ochi si imi vei zambi, asa cum stii numai tu, iar eu dupa ce vei fi mancat si-ti vei fi baut cafeaua tare, te voi lua de mana ca sa ne jucam prin nametii de zapada si sa respiram aerul atat de proaspat si rece, care mie imi aminteste de iernile copilariei mele petrecute la bunica.
Si ne vom arunca priviri poznase, si ne vom tine de sotii.
Oare asa va fi?

La multi ani si ramai cu bine!

Mai sunt cateva zile si va fi ziua ta.
Acum ceva timp mi-as fi dorit atat de mult sa fiu eu cea care iti spune "buna dimineata, la multi ani, dragul meu!",pe 1 decembrie si sa te tin in brate o zi intreaga, o viata intreaga,in loc de tristul "ramai cu bine" in acele momente tot ce as fi vrut ar fi fost sa iti zic "ramai cu mine".
Dar au fost prea multe greseli intre noi, au fost prea multe nopti scaldate in lacrimi .Stiu ca nu ma iubesti, ca probabil nici nu mai tii la mine, ca te-ai ratacit de tot in hatisul tesut de bratele fetei care iti ofera trupul ei, dar pe care n-o iubesti, care poate nu te iubeste nici ea, careia nu-i va pasa niciodata de nelinistile si tristetile tale, sau ii va pasa prea putin.In mangaierile ei nu va fi nicicand atata dragoste cat era in ale mele, nu va simti ca pluteste doar cand o iei de mana si o saruti pe frunte, nu-si va oglindi niciodata viata in ochii tai albastri.
Iti multumesc, totusi ca mi-ai arat ce inseamna sa iubesti si sa suferi la cele mai inalte cote, iti multumesc pentru noptile in care rataceam pe strazi tinandu-ne de mana, pentru cele in care plangeam pe infundate, pentru minciunile frumoase si adevarurile crude pe care le-ai infipt in mine, pentru clipele extatice, cand toata multimea de oameni disparea si eram doar noi doi, cei doi copii care voiau sa se iubeasca, sa-si apartina unul altuia.
Refuz inca sa cred in acel "n-a fost sa fie", pentru ca e prea las, e prea lapidar, prea sec prefer sa imi vad partea de vina, sa mi-o accept si sa invat din greseli, dar povestea asta s-a terminat. In definitiv, cui pe cui se scoate, daca inainte timpul si-a presarat doza de uitare.
E prea tarziu pentru regrete, pentru un alt inceput. Tot ce ne ramane e sa gasim alte brate in care sa ne refugiem de lume, de noi insine chiar.
Dar intotdeauna voi lasa un gand sa zboare catre tine si te intrebe "cum te simti?".
Ramai cu bine, albastrule!

Buna dimineata!

Fericirea e intr-o imbratisare calda intr-o dimineata tanara de toamna tarzie, e sarutul de noapte buna, si cele de buna-dimineata, e ceasca de cafea care te asteapta cuminte pe masa, e zambetul somnoros si pleoapele grele pe care le vad cand incepe ziua, e tigara solitara, uitata intr-un colt de camera care se imparte la doi, la fel ca bataile inimii.E toate astea si inca cateva ”nimicuri” pe care ti le voi sopti doar tie .