Once upon a december

A venit timpul sa las trecutul sa fie ceea ce este si anume trecut. Desi mi-e greu sa recunosc asta am iubit, ce am iubit nici eu nu stiu, probabil sensibilitatea pe care o masca printr-o oaresce duritate, naiba stie ce... eu nu.
Poate ca in prima zi de iarna il voi suna sa-i spun "La multi ani!" si sa-i mai spun ca vreau sa fie fericit, ca vreau sa stiu ca diminetile-i sunt scaldate in raze de soare ce bat timide`n geam si in imbratisari in care sa se simta acasa chiar daca vor fi bratele altei femei care-l vor strange la piept.
Noi ne-am durut unul pe celalalt, ne-am sarutat ranile unul altuia. Dar nici el si nici eu nu mai putem crede ca va fi bine, ca mai avem o poveste de scris si de spus.Noi avem o alta poveste.O poveste pe care, daca o vom povesti nepotilor candva, nu ne vor da lacrimile, pentru ca ne-am adunat vinile si le-am turnat in supradoza peste firisorul timid de iubire ce a incercat sa-si faca loc prin zapada pe care calcam, razand si sarutandu-ne din cand in cand.El era cald, iar noaptea de gheata.
Intr-o zi ne vom revedea, vom fi cei ce am fost, dar si cei ce vom fi, niciodata insa impreuna, niciodata.Suna straniu... niciodata... suna ca nimic si nimeni puse la un loc, topite si sudate... nici...odata- nici macar odata.
Dar povestea asta trebuie sa ramana in urma. Am sa inchei cu niste versuri care sunt durerea mea cea mai crunta si dorinta cea mai arzatoare in acelasi timp:For the one you live and breath, for the child you dream to feed, do not let yourself fall/ for the maddnes of the world, for the tears you had to drop, where there`s sadness there`s hope.. Asa am aflat eu cum ca daca ma doare, daca am cazut, e musai sa ma ridic, sa merg mai departe. Pentru ca trebuie. Atat. Doar povestea asta n-o pot lasa in spate, doar de nalucile mele nu ma pot indeparta.Le port cu mine. Zi lumina. Noapte luna, noapte seaca.
... pentru ca atunci a inceput...