Mai cade o frunza, mai cade o picatura de ploaie, ma loveste, imi biciueste fata, se prelinge pe buzele arse de tigari, de vant, iar eu imi continui drumul printre oameni, printre destine aruncate in viata, unii habar nu au pentru ce s-au nascut, altii sunt sortiti durerii si disperarii, toti luptam pentru o viata mai buna...si nu prea stim cum ar arata ea.
Eu ma incapatanez sa cred ca iubirea ar putea cosmetiza viata, ca ii da sens, iar altii imi arunca in fata realitatea lor, poate si a mea, ca de fapt viata presupune lupta pentru o pozitie sociala, bani.
Ascult, tac, cateodata mi se pare ca au dreptate, dar undeva in creier imi rasuna o voce care imi spune sa nu-mi parasesc crezurile, pentru ca doar asa voi fi fericita, fie numai pentru o clipa.
